HomePoliticGuvernȘi se făcea că duba la poarta lui Nițu...

Și se făcea că duba la poarta lui Nițu oprea

Tiberiu Nițu (sperăm să vorbim cât mai rapid ca despre ex-procurul general al României), este cunoscut Grupului Organizat Infracțional impropriu numit când „USL”, când „majoritate parlamentare” și, deseori, „Guvernare”, sub numele de scenă “Tata NUPU”. El are în mult prea lunga sa cariera (după merit) de procuror general un NUP dat lui Adrian Năstase în dosarul deţinerii ilegale de muniţie şi unul în dosarul plagiatului premierului Ponta. Ambele date la puţin timp după ce a fost numit în funcţie – că nu degeaba s-a insistat să fie numit. El n-a fost numai colegul de facultate al lui Victor Ponta, a fost “grăjdanul” acestuia. A fost individul pus în funcție să o batjocorească, să facă în așa fel încât Justiția să funcționeze numai în folosul celor care i-au dat pâinea pe care n-a meritat-o.

Ei știau că n-o merită, el știa la fel – acesta a și fost motivul pentru care a fost numit: s-a știut că va da vois din coadă, se va rostogoli și va face când aport, când pe mortul cu orice dosar i se va cere. Doar știți că în funcțiile cheie din România se cer în special incompetenți – ăștia pot fi păpușați și puși să rânească grajdurile cu limbuța lor căci n-au să crâcnească.

N-a fost primul său act de grăjdan. Numai că Justiția moare, dar uneori nu se predă. Iar povestea este prea frumoasă să nu o reamintim. În octombrie 2013, Tata NUPU tocmai ce apucase de îi delegase pe Lucian Papici și Mariana Alexandru pentru 6 luni în funcțiile de conducere din care, nici n-a apucat semnătura să i se usuce pe documente, la presiunea pe atunci mult prea anchetatului în Dosarul Referendumului Liviu Dragnea, i-a revocat. Adevărul este că procurorului Lucian Papici îi expirarseră cele două mandate de conducere de 3 ani – fusese numit cu decret în 2007- și, legal, nu mai putea fi investit ca șef de secție. Însă asta nu l-a împiedicat pe Tiberiu Nițu să îl delege pentru trei luni pe data de 23 septembrie. Așa că Dragnea i-a șuierat lui Che Gargara că el se ține de cuvânt, nu ca el, individ cu dublă personalitate: “Eu nu am personalitate dublă, să avizez un proiect de lege şi să vin în Parlament cu alte haine să votez împotrivă”.

Te-ai fi aștepta ca pișărcosul care se bătea cu cărămida în piept că “el conduce Guvernul”, să măture cu Dragnea pe jos. Ei, aș! A înțeles rapid mesajul de mazilire în cazul în care nu-l salvează pe teleormănean de dosarul “Referendumului”. Așa că i-a dat dispoziție lui Tiberiu Nițu care s-a conformat și a decapitat conducerea Secției de Combatere a Corupției din DNA. Indivizii credeau că vor stopa dosarul la “sursă” (adică la Papici) și că îlvor tergiversa prin numirea unui alt procuror de caz. Dar dosarul tocmai ce fusese finalizat și trimis la Laura Codruța Kovesi, spre avizare și trimitere în judecată. Ceea ce s-a și întâmplat, iar Dragnea a încasat 1 an de condamnare în primă instanță. Și chiar dacă anul este cu suspendare, noului președinte al PSD îi cam tremură mustața la gândul că mai are de trecut hopul ÎCCJ completul cu Livia Stanciu la butoane. Iar Ponta, după cum știți, n-a scăpat de mazilire.

Cum și Nițu va trebui să spună “pas” carierei de magistrat. Procurorii DNA și-au găsit timp să încerce să-l urmărească penal și pe Generalul Izmană pentru că a abuzat în funcție și și-a tras coloană oficială cu antemergători. Iar unul dintre capetele de acuzare ale lui Gabriel Oprea (pentru care se cere încuviințarea urmăririi penale) constă "în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere". Nițu avea deplasare rapidă pe unde dorea el să se deplaseze, iar Generalul Izmană beneficia de eșarfa de pe ochii Justiției (pe care i-o mai înoda strâns chiar Nițu), faptă notificată de către procurori ca prejudiciu material adus poliției, "precum și un folos necuvenit procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".

Dar să nu-l plângem pe Tata NUPU, că în Justiția din România nimic nu se pierde, totul se transformă. Inclusiv procurorii DNA i-au lăsat, clemenți, portița demisiei onorabile (sic!) din funcție înainte de începerea urmăriii penale. Așa că fie va beneficia de “dosarul de revoluționar” (el, care a clasat Dosarul Revoluției, beneficiază de un certificat de revoluționar) și va culege roadele, fie îl va angaja Ponta să-i fie avocat în diversele procese pe care le are pe rol. Sau îl angajează Madam Mama lui Șova să găsească Contractul Bechtel.

În ce-l privește pe Oprea și cererea procurorilor de a-l urmări penal, la câte doctorate a dat, mă îndoiesc profund că va fi găsit vinovat în viitorul suficient de apropiat. Mai ales dacă procurorii DNA vor beneficia în cauză de sprijin de specialitate din partea ofițerilor SRI.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare