Top propuneri fanteziste, dar realiste, pentru o remaniere guvernamentală la nivel de Justiție

de Eugen Cismasu , 01 iunie 2021

Sinistrul Justiției, Stelian Ion, a reușit să-și pună în cap întreg sistemul judecătoresc luna asta, după ce a anunțat că vrea să le recalculeze salariile băieților din instanțe, să le umble la sporuri și să pună frână cheltuielilor de personal, cerând economii suplimentare de minim 10%.

Ca atare, sistemul cu robe și gulere albe anunță Executivul de coaliție, pe căi numai de el știute, că, dacă Stelică, cel cu garsoniera mică, nu se potolește, judecătorii sunt deciși să schimbe foaia și să dea cu ciocănelul prin masa de policieni ai Puterii cam cum dădea Boc cu coasa prin troscotul din bătătura părintească.

În astfel de condiții, Cîțu, liberalii și compania progresistă nu exclud ca, într-un final, să-l tragă definitiv pe stânga (ideologic vorbind) pe Ionul imprevizibil, venind în locul lui cu alte variante ministeriale ceva mai cuminți. Fapt pentru care venim și noi în ajutorul Puterii cu câteva propuneri, e drept, oleacă mai fanteziste, dar tolerabile, câtă vreme realitatea nu a fost niciodată o constrângere pentru politicienii români.

Așadar:

1. Tyrion Lannister – piticul din „Game of Thrones” ar fi un excelent ministru al Justiției și s-ar descurca bine și în relația cu PNL – USR PLUS. Doar provine dintr-o familie de vipere, iar Dan Barna, machiat la TV, seamănă un pic prea bine cu Cersei.

2. Nuțu Cămătaru – o să ziceți că suntem răi, dar e un adevăr al Universului că un interlop se pricepe la lege mai bine decât mulți magistrați.

3. Christian Bale – dacă a putut să-l joace pe Batman cu succes, nu ar avea cum să nu fie un ministru al Justiției potrivit pentru țara noastră. Pentru că e ministrul Justiției pe care România-l merită acum, nu neapărat cel de care are nevoie.

4. Comisarul Moldovan – având în vedere că o bună parte din USR PLUS are îndepărtate legături doctrinare cu PCR, suntem convinși că un personaj care „nu-i precum comuniștii, dar îi înțelege” ar căpăta cu ușurință aprobarea progresiștilor.

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

+