HomePoliticGuvernTurnul (de control) dă șah cu nebunul

Turnul (de control) dă șah cu nebunul

Deci, în joia săptămânii trecute (pe când încă familia Klaun își mai bea cafeaua în vacanța din Florida), de cu de dimineață, la Cluj-Napoca, pe Aeroportul său internațional, un avion al Blue Air a ratat nițel pista și a ieșit în decor. Fiind noi din Ardeal, nu din altă parte, până să ajungă informația la creierul celor din turnul de control, au cam trecut câteva momente. Dovada o avem din stenograma discuției dintre piloți și cei din Turnul de Control:

"Pilot: Turnule, 9301 – tocmai am ieşit din pistă.

Turnul de control: Confirm. Bine aţi venit! Continuaţi spre Delta (n.r. altă pistă), către poziţia de îmbarcare.

Pilot: Nu m-aţi înţeles! PAM! PAM! PAM! PAM! Am ieşit din pistă.

Turnul de control: Sunt turnul, confirm, mulțumesc!"

Cum s-ar zice, cei din turnul de control aplicau învățăturile lui Amundsen: "Ai reușit, continuă. N-ai reușit, continuă". Dacă ai ieșit din pistă, continuă. Așa că, până să înceapă să se găsească vinovații (ba, tu! ba, tu! ba, tu!), lumea a început să facă bancuri pe tema dată. După ce pilotul a declarat că a ieșit din pistă, cei din turnul de control au început să-l îndrume pe unde să o ia pe șoselele vicinale, dar “să aibă grijă să nu dea peste radarul de la intrarea din Apahida” (localitate din apropiere), iar la reîntoarcerea pe Aeroport, să zică la poartă că-s trimiși de cei din turnul de control, să nu mai plătească pentru parcare. Șamd.

Gluma-i glumă, numai că Aeroportul Internațional Cluj are probleme mult prea grave să nu fie luat în serios. Luna trecută, în procesul de corupție intentat fostului președinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, sub prestare de jurământ s-a dat următoarea declarație: nu s-a recepționat pista (în primul rând că face subiectul unui dosar penal – n.a.) și din cauza faptului că au existat declarații că bucăți din aceasta au ajuns în motoarele avioanelor care au aterizat pe aceasta; deci nimeni nu știe dacă este executată la calitatea și parametri plătiți de către beneficiar. Adică CJ Cluj – care nici măcar n-a fost invitat vreodată să recepționeze această pistă, că David Ciceo, directorul-președinte al Consiliului de Administrație, este în ceartă maximă cu aparatul administrativ al acestei instituții de când Mihai Seplecan, președintele suspendat abuziv, a vrut să armonizeze legea și în ceea ce-l ptrivește pe el. Căci, da, da, legea este facultativă în Republica Cluj, un director poate fi și președintele CA al propriei sale direcțiuni, să centreze, să dea cu capul, să înscrie, sau să apere după cum vor mușchii săi. Iar consilierii județeni ai PSD-PNL, bine înregimentați politic, știu să facă blatul necesar apărării acestui atât de darnic director de regie (despre cine este angajat al acestei regii și cum trebuie să pupe mânuța generoasă a directorului-președinte de Consiliu de Administrație vom dezvolta în alte episoade).

Dar cea mai deranjantă intrebare, fiind vorba despre siguranța pasagerilor, mai ales pe vremea această de iarnă care nu e ca vara, rămâne cea despre sistemul de balizaj al acestui aeroport. Care sistem a fost anunțat cu surle și trâmbițe încă din 2014 (cu ocazia altor incidente), despre care se știe că există, dar nu se manifestă plenar în nici o situație în care este nevoie de el. În ianuarie 2014, aflam cu bucurie că "Aeroportul Cluj va avea de iarna viitoare un sistem care va permite aterizarea la 350 de metri, pe condiții de CEAȚĂ". Directorul Aeroportului ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, declara că: "acum se poate ateriza în condiții de vizibilitate de 550 de metri, iar prin upgradarea sistemului ILS se va putea ateriza în situațiile în care vizibilitatea este de 350 de metri". Tot ce ne rămâne acum este să aflăm care ar fi iarna "anului viitor", pentru că, un an mai târziu, în 2015, din cauza ceții n-au decolat mai multe curse de pe Aeroportul Internațional Cluj. Iar, după încă un an, un avion a părăsit nițel pista.

Când cu incidentele de anul trecut, aflam de la David Ciceo că ar fi probleme de distorsiune a semnalelor de radionavigaţie. "Cei care au proiectat pista puteau să obţină performanţe mai bune. Există un sistem modern de montare a unor plase în zona de apropiere a râului Someş cu noua pistă, care pot estompa aceste distorsiuni a semnalelor de radionavigaţie, provocate de luciul de apă sau de creşterea nivelului apei". Și atunci am avut parte de un schimb de replici despre nevinovăția nimănui. Căci cei de la Iptana au susţinut că pe pistă s-au amplasat instalaţii de balizaj şi de dirijare instrumentală a zborurilor, de tip ILS și că vina pentru eventualele deficienţe aparţine celor de la aeroportul din Cluj Napoca, deoarece instalaţiile de tip ILS nu sunt proiectate de Iptana. Din cauză că: "Râul Someş poate distorsiona semnalele şi din acest motiv nu se face aterizare zero pe zero, adică în locul unde indică sistemul ILS. Tot timpul, intrăm 150 de metri în interiorul pistei. Din cauza acestor distorsiuni de semnal, locul de aterizare indicat poate fi cu 150 de metri mai devreme decât începe pista, adică pe un câmp". Dar cine a insistat să se facă pista cum s-a făcut? Și unde-i balizarea modernă? Unde sunt banii?

Habar nu am și nici organele competente ale statului nu prea vor să ne spună. În schimb a sărit, de parcă s-ar fi făcut bancuri despre pista doamnei mama sa, senatorul liberal Marius Nicoară. Într-o ieșire de genul dai în mine, dai în tine, dai în fabrici și uzine, dai în clasa muncitoare, vizionarul (de filmulețe explicit pornografice în Parlament în timp ce se discuta o lege pe sistemul de pensii) ne avertizează pe amatorii de destăinuiri și glumițe că “atacurile care au avut loc în ultimele zile împotriva aeroportului clujean sunt nejustificate”, susținând că “acestea aduc atingere României, interesului şi siguranţei naţionale”. Cred că senatorul clujean și-a scris intervenția publică la beție, undeva în subsolul restaurantului “Sinaia” (unde este stâlpnic în ultima vreme), altfel nu-mi explic năstrușnicia de a cere (public) “instituţiilor abilitate să investigheze dacă sunt şi alte interese cu privire la acţiunile denigratoare declanşate de persoane prin mass media împotriva Aeroportului din Cluj”.

Eu cer public instituțiilor abilitate ale statului să urgenteze dosarul penal al lui Marius Nicoară, cel în care, anul trecut, în urma unui accident auto, s-a constatat că se afla la volan cu o alcoolemie de 1,2 la mie în sânge – adică faptă de dosar penal. Consider că exact un senator băut la volan aduce atingere României, interesului şi siguranţei naţionale.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare