HomePoliticParlamentVorbiți politicianeza?

Vorbiți politicianeza?

Vorbiți politicianeza? Adică limba aia mieroasă, paternală, jumătate comunistă şi jumătate capitalistă, care se repliază și se mulează la fix conform ceea ce fiecare vrea să audă (“cum să nu, maestre”)? Vorbiţi limba aceea chipurile îngrijorată de soarta voastră, pasămite preocupată să o duceţi voi mai bine numai din patru în patru ani? O vorbiți, că eu nu…

Nu ne înţelegem şi nu ne vom înţelege niciodată. Politicianeza este limba care te îndemnă la comoditate, la lene, la pomană din partea autorităților (pe care o plătiți cu plecăciuni și cu teama că are să vi se ia dumicatul din blid). Este limba care te prostește să îţi pui speranţa mai degrabă în “tătuci” decât în tine însuţi. Îmi pare rău, eu limba asta o cunosc, o aud vorbită de 26 de ani, îndeamnă la lene, delăsare și complacere în ieftin – limba aceasta nu o vorbesc. Nu „parlesc” mișelește politicianește, ceea ce mă face să mă simt neadaptat în ţara mea, în orașul meu, să nu pot vorbi cu marea majoritate a conaţionalilor mei, să nu le pot explica ce eroare comit vorbind în limba aceasta nenorocită, limba manipulărilor mieroase (facem să fie bine), limba miciunilor tupeiste şi a promisiunilor ordinare. Politicianeza este o limbă potrivită pentru milogi, afaceri de cumetrie, devalizări ale economiei naționale, afaceri de succes numai cu bugetul statului şi confundarea banului public cu cel personal. În politicianeză, populimea și felul în care trebuie prostită să-și azvârle votul la fiecare patru ani este subiectul, sintaxa, construcția frazei. “N-am, îmi trebuie, dă-mi”, au răspuns la fiecare patru ani. Același răspuns: “în viitor va fi bine”. Dar viitorul face salturi de câte patru ani. Câți de patru ani își poate permite adresantul vorbitorului de politicianeză? Cui îi pasă? În nici un caz vorbitorului de politicianeză.

Capitaliștii de cumetrie şi captivii vorbitori de politicianeză se înţeleg între ei. Ei nu vorbesc două dialecte ale aceleiaşi limbi. Iar mie, care pricep, totuşi, ce-și articulează între ei, chiar dacă nu le vorbesc limba, ce aud îmi face părul măciucă. Vouă nu?

Votul s-a diluat primul în România. De aceea trimitem numai paraziți, bacterii și viruși în Parlament și la guvernare.

La "locale" se alege mica turmă a consilierilor locali și județeni. Că asta trimit partidele pe liste. Fac asta pentru a nu avea probleme primarii și președinții de consilii județene trimiși acolo să gestioneze în interesul partidelor și firmelor de casă bugetele locale. Fac asta cu complicitatea votanților cărora nu le pasă și nu știu (nici nu vor să știe, că nu se interesează), adevăratul "primar", conform legii, sunt consiliile (locale și județene). Primarii și președinții de CJ sunt executanți. Decidenții sunt consilierii.

Eu m-aș lupta să le trag de sub fund marilor partide, PSD și PNL (tot un USL), aceste consilii, trimițând acolo reprezentanți ai noilor partide. Consilieri incomozi care să le strice ploile.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare