HomeProiecte specialePagina de BusinessCum creezi o ținută sport în 4 pași simpli

Cum creezi o ținută sport în 4 pași simpli

Ținutele sport se poartă, acum, în locații care nu se rezumă la antrenamente sportiv, precum sala de sport. Acestea au devenit outfituri de zi cu zi, care pot fi purtate chiar și la birou, dacă nu există reguli mai stricte în ceea ce privește vestimentația. Conceptul de athleisure a luat naștere odată cu nevoia femeilor de a fi confortabile în viața de zi cu zi și de a combina elementele sport și casual, cu articole precum paltoanele sau chiar pantofii. Iată câteva idei de ținute sport pe care le poți crea fără prea mult efort și care vor deveni baza inspirației tale:

1.Trening cu palton sau sacou

Revoluționarea stilului sport a apărut și în urma promovării ținutelor lejere de către vedetele de la Hollywood sau de către influenceri pe social media. Vedetele pot fi văzute adesea purtând haine comode când își dau jos masca celebră și când sunt surprinse de paparazzi la terase sau plimbări.

 

Combinația de trening cu palton sau sacou este una originală, care arată că poți alătura elemente total diferite și să le dai, în același timp, o notă foarte cool și trendy. Acest outfit poate fi accesorizat cu ochelari de soare negri pătrați și pantofi confortabili. Alege încălțăminte sport care iese în evidență și care adaugă efectului deosebit creat de celelalte articole.

2.Hanorace oversize reinterpretate

Un alt trend care a prins teren în anul 2021 și pare că va rămâne în trenduri o perioadă mai lungă. Hanoracele largi oferă avantajul confortului, dar au nevoie de o reinterpretare creativă pentru a fi incluse în ținutele unei femei pasionate de modă. De aceea au apărut modelele mai scurte, cropped, care pot fi purtate cu orice tip de pantaloni cu talie înaltă sau cu leggings.

 

Ai la dispoziție diferite modele, care pot păcăli aspectul foarte sport al unei ținute, mai ales dacă optezi pentru hanorace negre, cu croi simplu și fără logourile brandurilor. Acestea pot fi purtate chiar și cu pantaloni eleganți și o pereche de ghete, dar și alături de o pereche de jeans albi și papuci tip Birkenstock.

3.Leggings și hanorac larg cu mocasini

O ținută sport adusă în actual te poate ajuta să ai un aer elegant fără prea mult efort sau elemente inconfortabile precum pantofii cu toc stiletto. Așadar, optează pentru o variantă simplă, dar cu care vei atrage privirea asupra simțului tău estetic. O pereche de mocasini negri sau în culoarea ta preferată, combinați cu leggings negri groși, din material de calitate și un hanorac larg într-o culoare închisă se potrivește indiferent de ocazie.

Stilul sport poate însemna casual, nu doar un look pentru alergat sau mers la sală. Mocasinii pe care îi alegi pot avea talpa mai groasă, de tip track, dacă ești scundă, iar hanoracul poate fi înlocuit de un pulover din cașmir sau lână în sezonul rece. Pe sub acesta poți purta o cămașă albă lungă, a cărei margini să iasă vizibil la vedere.

4.Biker shorts și bluze largi

Este imposibil să uităm stilul remarcabil și unic al Prințesei Diana, care rămâne până în prezent un punct de referință în moda internațională. Pe lângă ținutele de gală la care excela, Diana reușea să arate imperial chiar și în outfiturile sport. Este recunoscută pentru combinațiile de biker shorts și bluze largi. La acestea adăuga mereu o pereche de adidași albi și șosete groase albe.

În 2021 acest trend a revenit vertiginos și a fost adoptat atât de vedete, cât și de femeile care voiau să scoată în evidență combinațiile creative, dar făcute fără efort. Kim Kardashian a purtat chiar o pereche de colanți scurți biker cu hanorac și palton lung din piele. Inspiră-te din aceste lookuri pentru a descoperi rețeta ideală a ținutei cu care poți fugi de pe canapea direct la cafeneaua ta preferată.

Ținuta sport te ajută să te simți comod în pielea ta și să te bucuri de un outftit original, cu care îi poți inspira pe cei din jur. Alege elemente de calitate, pe care le poți purta cât mai mult timp și care te vor ajuta să pui bazele stilului propriu.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare