HomeSocialMunca este de genul feminin

Munca este de genul feminin

S-a mai dus fabulei de suflet un mit: cercetători americani (independent de cei britanici) au constatat că într-un muşuroi de furnici 50-60% nu fac nimic toată viaţa. Şi cum mai ştim că masculii-furnică nu muncesc niciodată, ai putea crede că cercetătorii din Arizona şi-au executat studiul, de fapt, pe anumite muşuroaie umane româneşti. În aceste condiţii noi, La Fontaine devine caduc şi e musai să-i corectăm noi, furnicoii de la Academia Caţavencu, fabula depăşită de actualitate:

 

 Furnicoiul şi furnica

 

Furnicoiul toată vara
Îşi zdrăngănise chitara
Şi dăduse din buric
De ziceai că-i Ludovic.
Ah, ce viaţă liberală
Tot să joci în…pielea goală!
Dar de ieri aşa, deodată
Porni viscolul să bată. 
Viscol de-ăla din afară
Zis şi criză financiară.
N-avea bani de băutură
Nimica de pus în gură.
Şi simţind cum îl furnică
Tot mai des la lingurică
La vecina lui ghiduşă
Cu antena bătu-n uşă.
– Sărumâna, furnicuţă
Hărnicuţă şi drăguţă.
Văz că ai cămara plină
Tot muncind ziuă-lumină.
Eu n-am pus ceva deoparte
Că sunt furnicoi aparte.
Tu ştii că în lumea noastră
Furnicoii sunt o castă
Muncitoare doar cu sexul
Cum certifică şi DEX-ul!
Dă-mi şi mie de-ale gurii
Şi ţi-oi da în dosul şurii
Înapoi cu prisosinţă
Cum ţi-o fi a ta dorinţă!
– Măi, vecine furnicoi
N-ai votat tu un Muscoi
Pe-o grăunţă şi-o berică
Plus o fasolică mică?
Când v-am zis eu că vă minte
Şi vă face din cuvinte
M-aţi fugărit pe tot solul
Să-mi daţi ca-n Vaslui violul!
Deci acu bei şi mănânci
Ce-ţi dau muscoii pe brânci!
Plecă furnicoiul trist
Gândind existenţialist:
– Iote-a dreacului băsistă
Se făcu şi feministă!
Drumu-i lung, omătul mare
N-am nimica de mâncare
Şi-n primăvară ies iară
Ca tras de albine-n ceară.
Dar să trec şi peste astă
Mă-ntorc şi-o cer de nevastă
Pe vecina cea calică.
Puţin furnicat nu-i strică
Oricât ar umple cămara
Tot furnicoiu-i comoara!

Morala: 
Colonia să sporească
Las-o pe ea să muncească!
Tu îi toarnă puradei
Ca să ai ce să tot bei.
Ştim cu toţi că muşuroiul
E model perfect. Hai, roiul!

 

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare