HomeSocialTigrul lui Putin a șters putina în China

Tigrul lui Putin a șters putina în China

Tigrul siberian eliberat de Vladimir Putin a fugit în China, trecând granița neautorizat și fără pașaport. Acesta se săturase să tot fie anesteziat cu vodcă, pentru a-l mângâia curajos leul Volodea. Aflând despre caz, Premierul chinez a adoptat personal animalul, declarând: "Îmi amintește de tigrul economic est-european România, unde am fost excepțional primit de Prim-Ministrul Băsescu. Dungile din jurul ochilor seamănă foarte bine cu ochelarii amicului nostru, care a lăudat așa de frumos cum ne-am condus poporul pe calea socialismului. Promit că eu n-o să-l anesteziez niciodată; de altfel, e foarte blând şi colaborează excelent, întocmai ca prietenul meu român.

Putin îl plimba în lesă şi obișnuia să glumească macabru, cum că în două ore îl belește ca pe maidanezii atât de populari în România. La noi e liber să meargă unde vrea el și vom investi în creșterea lui mulți yuani, cu condiția să fie receptiv la dresaj. Vedeți ce burtică a făcut deja, mititelul?"

În ce-l privește pe Bo, câinele lui Obama, nu sunt vești deosebite. Intenționează să rămână pe peluza Casei Albe, iar despre China nici nu vrea să audă. Nu tigrul siberian inspirându-i teamă, ci chinezii mâncători de câini și afaceri nefiscalizate în România.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare