"Când s-o 'mpărțit norocu' fost-am eu dus la lucru". Așa-i românu', deștept și harnic, dar n-a avut noroc. Se știe de ce, l-au furat arbitrii. Suferim de patima mioriței. "Ce rost are?", "La ce bun?". Ne uităm în vest cu ochi galeși. Ajungi și tu pe la Berlin și vezi ce drăcii au ăia zicând: "Ai dracu' nemți". Când te plimbi pe ici pe colo pe la noi și mai vezi una alta spui: "Uite pe ce aruncă statul sfinții bani ai contribuabilului". Normal, tu nu plătești taxe în Germania. Criticăm statul care copiază norme în timp ce tu copiez alte drăcii, iar când vine unul și te contrazice spui: "Așa e în vest, fratele meu".
Fix în contextul ăsta aud lăudată treaba cu chiriile în vest. Tot mai mulți vorbesc despre această normalitate a locuitului cu chirie. În parte sunt de acord, dar țin să remarc un fapt. În vest noțiunea de familie a cam decăzut, de-aici și importanța unei case în proprietate. E plin de vestici care golănesc până la 40 apoi se căsătoresc din principiu și toarnă copii de frică. Sunt destule bone românce care trăiesc alături de aceste famili vestice, lipsite de orice noimă.
Ne uităm la moderna școală finlandeză și ne grăbim s-o copiem cel puțin ipotetic, deși nu prea știm nimic despre rezultatele ei concrete, despre societatea finlandeză, cultura sau principiile ei. Am fost prin stațiuni de puștani englezi. Cumpărau baloane cu gaz ilariant, pe care îl inhalau. Mi s-a părut de-a dreptul caraghios. În Creta, alături de ruși, spaima cârciumilor erau tinerii olandezi. Nu există om perfect, iar societate perfectă cu atât mai puțin. Nu e vorba de paie, ochi și bârne. E vorba despre faptul că un om deștept și harnic se numește norocos.
Cred că suntem datori să conservăm acele valori proprii spiritului nostru, chiar dacă nu vom face niciodată mașini ca nemții sau ceasuri ca elvețienii. Cred că e momentul să observăm și să valorizăm drăciile pe care numai nația noastră știe să le aprecieze, chiar dacă în ochii altora nu fac doi bani. Treburi cum ar fi voia bună și pofta de viață.
Eram în buricul Manhattan-ului și o barmaniță de origine poloneză m-a întrebat de unde sunt. I-am spus că sunt român. A râs și a zis: "Am lucrat într-un bar unde veneau români, beau cafele la trei noaptea și plecau la 5 dimineața". Mie îmi place treaba asta. Voi avea întotdeauna respect pentru ce-i care fac performanță, dar din punctul meu de vedere, nu mă simt mai prejos ca român fiindcă n-avem baze de lansat rachete în spațiu sau acceleratoare de particule. E drept însă că m-ar bucura să aud de un tânăr astronaut român. Poate chinezii sunt furnicile planetei, în timp ce noi suntem greierii.
Cât timp facem în așa fel încât să îi susținem pe aceia dintre noi care vor să performeze și avem grijă să n-o luăm pe ulei prea la vest sau prea la est, avem toate șansele să o ducem și bine și frumos. Putem arenda toată țara și să trăim boierește din asta, fiindcă la noi în curte noi facem regulile. E important să le facem bine. Educația aia de care avem nevoie, e acea educație care vine de acasă. Instruirea școlară, dacă e lipsită de fond, e numai spoială.
De-asta suntem blocați într-un provincialism straniu, undeva între pălmaș și burghez, într-un dolce far niente de influență mediteraneeană, o vagă opulență orientală, sensibilitate slavă, latinism coleric și ambiții de rudă sărmană cu neamuri în străinătate. Încă nu știm exact ce-i cu noi, dar hai să fim sinceri și să recunoaștem că nu e chiar așa de rău, chiar avem libertatea aia pentru care s-a lăsat cu sânge în '89 și chiar dacă n-avem toți bani de excursii în Cuba, putem să zornăim o tablă în fața blocului sau să bem o bere stând pe lăzi în față la Non-Stop. Da, drăciile astea pe care mulți le privesc strâmbând din nas, reprezintă libertatea, chiar dacă e cea mai trivială formă a ei. Fiindcă unii pot să spargă semințe în parc, eu pot să scriu aici acum. Hai să ne gândim puțin, dacă tot suntem deștepți grămadă.
