HomeSocial10 motive pentru a vota împotriva demiterii lui Băsescu

10 motive pentru a vota împotriva demiterii lui Băsescu

Iată o listă cu 10 motive pentru a vota împotriva demiterii lui Traian Băsescu la referendumul din 29 iulie. Acestea sunt, cum ar spune Vanghelie, “pă persoană fizică”, adică exclusiv ale mele, nu și ale AC:

  1. Pentru că jocul democratic e o chestie mai complicată. Din punct de vedere pragmatic, a-i lăsa pe cei din USL să monopolizeze toată puterea este o greșală fatală, chiar dacă numele opoziției este Traian Băsescu.
  2. Pentru că, fie că vă place sau nu, justiția a început să funcționeze. Drept dovadă stau rapoartele de monitorizare pe Justiție de la Bruxelles. Acesta este, probabil, singurul mare câștig al „regimului Băsescu”.
  3. Pentru că documentul avansat de cei din USL, cu cele 7 puncte, nu conține vreo încălcare gravă a Constituției României. Spus simplu și clar, cei din USL ar fi trebuit să scoată în față fapte prin care Băsescu și-a depășit atribuțiile, nu vorbe, iar această distincție este una esențială. Documentul respectiv frizează însă penibilul.
  4. Pentru că, deși un referendum pentru suspendarea lui Băsescu ar fi putut să fie organizat legal, acesta nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi astfel.
  5. Pentru că în ultima săptămână am asistat la un viol în grup al statului de drept (gangbang, pentru cei care preferă termenii originali), la care cei din PDL nici nu au îndrăznit vreodată să viseze.
  6. Pentru că vreau să-l văd pe Crin Antonescu dându-și demisia și căutându-și un job pe piața muncii.
  7. Pentru că cei de la Antena 3 nu trebuie lăsați să moară de foame, măcar până în 2014.
  8. Pentru că Băsescu are consilieri infinit mai buni decât Crin Antonescu. Priviți în abstract, singura diferență dintre cei doi este aceea că unul are chelie, iar altul nu. Conslierii l-au făcut însă pe Băsescu să pară că măcar înțelege ceva atunci când merge la Bruxelles, spre exemplu. Crin Antonescu și PNL-ul au însă un mare deficit de astfel de oameni din eșalonul doi care să înțeleagă pe ce lume se află.
  9. Pentru că prefer binomul Băsescu – SUA în dauna celui USL – Rusia.

  10. Pentru ca, măcar până în 2014, nimeni să nu-l grațieze pe Năstase.

Citește și

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare