HomeSocialAdevărul dinspre ADN: gibonul românesc e cea mai inteligentă...

Adevărul dinspre ADN: gibonul românesc e cea mai inteligentă maimuță!

O echipă de cercetători ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj a participat la analizarea ADN-ului de gibon, studiu efectuat în premieră de un consorțiu internațional. S-au tras concluzii semnificative, zice-se, despre istoria evolutivă a acestor primate aflate cu cromozomii nu departe de genomul uman; fapt evident și când secvențializezi cu ochiul liber evoluția recentă a speciei noastre. V-ați putea, eventual, întreba cum a fost aleasă o participare românească la un studiu pe ADN-ul unor maimuțe care trăiesc legănându-se prin arborii Asiei de sud-est. Grupul de cercetători ai ADN-ului mioritic de la Academia Cațavencu a aflat răspunsul: se știe că premiile internaționale sunt câștigate azi, pentru România, numai de Antena 3 și de tocilarii fraieri la Olimpiade. Tocilarii din Cluj au fost selecționați ca apreciere pentru studiul trimis comisiei și intitulat: "Regibonizarea alegătorului român și debăsificarea acestuia. Metodologie psiho-comportamentală și analiză procedurală. Rolul repetiției în definirea mesajului subliminal indus prin televiziune". Lucrarea este realizată de dl. Prof. Dr. Dan Voiculescu, în colaborare cu eminenta sa echipă de cercetători recunoscută de CNN și condusă de Profesorul Gâdea.

Contribuția românească e considerată esențială, arătând că, dacă omul nu se trage din gibon, procesul invers este perfect realizabil cu aportul tehnologic al vremurilor actuale. S-a constatat că gibonul tras din om este mult superior celui original – cam pașnic și bălăngănitor aiurea prin copaci. Exemplarul obținut se remarcă printr-o agresivitate neobișnuită, combinată eficient cu anularea selectivității și capacităților analitice. El vede în indivizii celorlalte specii numai rase mutante, obținute prin inocularea de ADN băsist. Experimentul genetic se dovedește extrem de folositor în perspectiva proceselor electorale, gibonul nou fiind în stare să voteze orice urangutan indicat de către geneticieni.

Deși recunoaște valabilitatea contribuției românești, o altă echipă de cercetători napocană a depus o contestație oficială. E vorba de colectivul doctorului Gheorghe Funar, ce consideră false premisele de la care s-a pornit secvențializarea. Se merge în continuare pe ideea originii asiatice a gibonului, acesta fiind, de fapt, o prioritate românească și mult anterioară sosirii hominizilor unguri pe meleagurile giboniene. Așa cum o demonstrează descoperiri paleontologice recente, gibonul ancestral a apărut pe teritoriul patriei noastre, Dacia Mare. Străgibonul dacic a descoperit focul, roata, mersul biped și comportamentul patruped; lesne observabil în obiceiurile urmașilor – adepți ai legănatului cu multă dexteritate prin pomii fructiferi din vecini, arătându-și organul genital privitorilor. Ca să nu mai vorbim de priceperea lor în jocul de-a alegerile, când votează pe cine are banana mai mare.

În concluzie: lucrarea dlui Voiculescu va contribui decisiv la eliberarea din cușcă după alegerile din noiembrie, iar dr. Ghiță va câștiga, ca și fostul partener de cracă Vadim, din nou alegerile cu 70%. Deși organizația internațională a reptilienilor masoni nu va recunoaște rezultatele, obligându-i în continuare pe români să se legene pe crăci de import; de unde îi vor admira pe involuații străini care le sapă arealul în căutare de gaze, aur și ADN-ul lui Decebal. 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare