Dan Diaconescu, noul cumpărător al Oltchim, nu are nicio treabă cu chimia. Pariez că pentru el „codoiul” este la fel de enigmatic ca formula apei pentru Adrian Severin, iar chimistul Avogadro nu prezintă niciun interes, fiindcă nu şi-a ucis soţia şi nici n-a îngropat-o apoi pe câmp. Dan Diaconescu are la bază studii de mecanică, izvorâte, probabil, din dorinţa de a afla ce defect tehnologic a dus la răsturnarea celebrei căruţe cu proşti tocmai în oraşul lui de baştină. Dar acest personaj este, chiar fără s-o ştie, un alchimist de geniu.
Din câteva kilograme de prostie pură, adunată cu migală, noapte de noapte, printre eprubetele cu zoaie din garsoniera lui, DD a reuşit să obţină milioane de euro. Or, să transformi nişte neuroni seci, nişte tigve goale în mii de bancnote mirosind încă a cerneala tiparniţei e o performanţă pe care nici Paracelsus, cât era el de cult, n-a reuşit-o. Acum, alchimistul „domnu’ Dan” se pregăteşte de o încercare şi mai dificilă: el vrea să transforme prostia şi în voturi.
Dar o asemenea ispravă nu mai e la fel de uşoară ca prima. Nu mai e suficientă o garsonieră, unde să amesteci crime, violuri, scandaluri, curve pe masă, rakeţi cu tomberon, cadavre politice şi să scoţi, la capătul celălalt al alambicului, bancnote foşnitoare. De data asta, domnul Diaconescu va trebui să lucreze la nivel industrial. Şi de aceea a ţinut morţiş să cumpere Oltchimul. Nu ca să se laude că ar fi un salvator al Poporului, ci ca să-şi împlinească visul său de o viaţă: găsirea bolovanului filosofal. Judecând după câţi bolovani şi bătuţi în cap îi sorb cuvintele la OTV şi apoi filosofează că parcă-parcă olteanul ăsta viclean e adevărata reincarnare a lui nea Nicu, binefăcătorul lor, aş fi în stare să jur că visul lui DD a devenit, de ieri, realitate.
