HomeSocialAlexandra Stan, mai periculoasă pentru feminism decât glumele misogine

Alexandra Stan, mai periculoasă pentru feminism decât glumele misogine

Când vine vorba despre ce sau când e în regulă să glumim, o să fiu întotdeauna de acord cu George Carlin. În principiu, în funcție de context, se poate glumi despre orice, chiar și despre viol. Carlin ne propunea, spre exemplu, să ne imaginăm cum ar fi ca Porky Pig să-l violeze pe Elmer Fudd. Genial, nu?

Neaoșele amazoane feministe de la noi însă, după cum au remarcat și colegii ori , nu au umor. Ba chiar mai mult, nu doar că nu au umor, dar mai și dau vina pe glumele misogine, pe motiv că și poantele de genul acesta sunt de vină pentru faptul că un urangutan cu doi neuroni (a căror singură utilizare este aceea de a face skanderbeg între ei) a pocnit o femeie. Nimic mai fals, dragile mele, voi care aveți impresia că, și boicotând publicații pe care le considerați a fi misogine, o să faceți cumva ca fenomenul abuzului împotriva femeilor să dispară.

Știți când o să dispară femeile bătute pe capete din România? Fie atunci când ele o să le tragă la rândul lor o scatoalcă trepanaților în cauză, fie atunci când respectivii o să se joace de-a „uite săpunu’, nu e săpunu’ ” cu colegii de la mititica. Dar, ca maimuțele să ajungă la pârnaie, femeile agresate trebuie să depună o plângere la poliție. Și așa ajungem la Alexandra Stan.

Pe scurt, gagica e făcută aproape KO de un impresar cu față de fătălău (care apoi face mișto de ea și zice că arată așa pentru că ar fi avut un accident auto). M-aș fi așteptat ca, după ieșirea de la spital, individa în cauză, după ce ne-a făcut pe toți să-i plângem de milă, să dea frumos cu subsemnata pe la Poliție și să-l bage pe karateka la bulău. Și de ce să nu fi făcut asta? Păi, față de cele mai multe femei abuzate în țara asta, care stau cu frica-n sân că malacul (căruia i s-a făcut roabă în fața lui Dumnezeu) o să le pocnească pentru că n-au plivit bine stratul de păstârnac, ea avea atât notorietate, cât și bani. Fire miloasă, l-a iertat și a zis că nu vrea ca Bruzli al ei să intre la pârnaie. Dacă ar mai fi vorbit puțin, cred că ar fi zis că, de fapt, după ce a făcut-o să arate ca Mike Tyson după ce și-a luat-o pe cocoașă, parcă i-a făcut, de fapt, un bine.

Deci să revenim. Spuneam că există feministe care dau vina pe glumele misogine că există femei bătute în lumea întreagă. Totuși, până acum n-am citit nicio părerea a voastră cum că Alexandra Stan a fost o fraieră că nu l-a băgat la închisoare pe macac. Și apropo, știți ce a devenit Alexandra Stan? Cel mai bun argument al misoginilor (care vin și așa echipați cu doar doi neuroni pe lumea asta) că femeile își merită soarta.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare