HomeSocialAmintirile unui nătărău. Episodul I: Cum m-am dus în...

Amintirile unui nătărău. Episodul I: Cum m-am dus în armată la cerere

Era primăvara lui 1999, abia terminasem facultatea, când m-am hotărât să plec în cătănie. Pe vremea aia armata era obligatorie și mi-am zis că, decât să-i las pe coloneii din strada 11 iunie să mă ia cu japca și să mă trimită la Suceava sau Arad, mai bine mă duc eu la ei și, dacă acceptă o mică atenție, poate nimeresc în București.

Așa am ajuns să fac armata în Capitală, la „muzici militare”, deși singura mea legătură cu muzica era un aparat de radio pe care știam să-l pornesc și să-l dau mai tare sau mai încet. Înainte să-mi îndes boarfele în valiza de lemn, mi s-au spus, cu tonul cel mai serios, două lucruri: că armata te face bărbat și că, la controlul medical, o asistentă bună și întotdeauna blondă te va dezbrăca la cucul gol și-ți va suprima inevitabila erecție cu o lovitură de riglă.

Pe naiba! Asistenta aia bună și blondă era o mamaie trecută de 60 de ani, care a fost interesată de cucul meu în aceeași măsură în care am fost eu curios să-i analizez părul din urechi. În al doilea rând, armata nu te face bărbat! După șase luni de serviciu militar, m-am întors același om, cu aceleași obiceiuri: Playstation, bere și fotbal cu băieții, desene animate, glume misogine, fobie față de iubitele care cred că „a venit momentul să discutăm serios” despre viitor.

Mai mult, în afară de felul cum arată un pistol Carpați sau un PM de Cugir, n-am învățat nimic util în armată. Nici măcar să trag cu ele, pentru că toate erau defecte sau cu țeava strâmbă. În plus, n-am cunoscut niciun ofițer superior care să nu fie cel puțin stupid, dacă nu de-a dreptul idiot.

  • Am avut un maior comandant de companie care a vrut să agațe un tablou într-o muscă moartă. A venit în control în dormitor și nu i-a plăcut că tabloul (o poză cu un peisaj de rahat, protejată de un geam de sticlă) era pe peretele din stânga, așa că a cerut să fie mutat în cuiul din peretele opus. El a cerut, a ordonat, dar nu l-a ascultat nimeni, așa că a luat singur chestia aia înrămată și a agățat-o în cuiul de pe celălalt perete. Cum „cuiul” era doar o muscă moartă înnămolită în humă, tabloul a căzut, iar sticla s-a spart în sute de cioburi.
  • Am avut un comandant de pluton care considera inadmisibil că n-avem toți, în dulapuri, pahare din plastic de aceeași culoare. A strigat „Adunaaaareeaaa”, a propus culoarea roșie și a desemnat un om să cumpere, din solda noastră, 100 de pahare roșii.
  • Am făcut instrucție de front cu grenade inofensive, din lemn, și trebuia să mimăm efectul lor distructiv. Eu o aruncam aruncam și zicam: „Jiiiiiiiiiiiiiiiiii, Buuuuum”, inamicul neatent o încasa… „Jmbang”. Și era mort!

De ce am fost un nătărău că m-am dus în armată la cerere? Pentru că, din acel moment 1999, niciun prieten de-ai mei de aceeași vârstă (ori un pic mai mici sau mai mari) n-a mai fost chemat, recrutat, încorporat. Apoi, serviciul militar n-a mai fost obligatoriu. Eu am rămas singurul dintre prietenii mei care a făcut armata. La cerere! Și-acum, după 15 ani, sunt încă luat la mișto.

PS: Urmăriți Amintirile unui nătărău, episodul II: Cum m-am lăsat 3 ani de fumat și m-am apucat din nou.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare