De departe, ai spune că suntem o țară frumoasă. De mai aproape, părem interesanți. Din interior, suntem răpitori.
De sus, ai crede că suntem habotnici. De jos, suntem ca popa.
Din București, Brașovul arată ca o posibilă capitală. Din Brașov, „posibila capitală” arată prea bine. O s-o strice „lumea bună” a Capitalei în 10 minute.
Pe strada Mihai Viteazul, la numărul 128, e o pensiune. La Despani. Din afară n-arată fenomenal. Și nici nu scrie mare pe undeva că ești în fața unei pensiuni. Cum treci poarta e frumos. Piscină-n curte, loc de grătar și-o cabană mare și spațioasă cu o bucătărie comună dotată cu tot ce-ți trebuie. Camere mobilate frumos, internet și televizor. Unde mai pui și-o cadă pe colț. La aproximativ doi kilometri de centru. Și 10 minute de gară. Ori 3,48 lei de gară (taxi). 125 de lei pe noapte-i un preț bun. Mai ales că la vară-mi propun să sar de la balcon în piscină. Să nu-i spuneți patronului, dar vă recomand.
Pe lângă pensiune-s două restaurante. Unul turcesc, recomandat pentru mâncarea proaspătă și aromată. Am intrat și am așteptat. După aproximativ 10 minute n-am primit nici măcar meniul. M-am ridicat și-am plecat la Casa Tudor, la 100 de metri distanță. O altă recomandare. Arată bine de afară. Meniul e vast și „cu de toate”. Mâncarea-i scumpă. Plânge stomacul de foame, dar începe să-l acopere și portofelul. „Lasă, că sigur e mâncarea bună.” Ciorba-i mică, fără gust. Scumpă. Mititeii-s mici rău. Arși. Scumpi. Cartofii țărănești sunt arși, plini de zgârci și miros a ars. Scumpi. Se fumează peste tot. Scump. Mi-a fost rău după. Medicamentele-s scumpe.
Aparențele înșală. Uneori e de bine, alteori e de greață.
