HomeSocialEt si cetera socialaArta și sărmanii, un amor cu năbădăi

Arta și sărmanii, un amor cu năbădăi

Se-aprinse lumea-n jur pe tema unei statuete. Cu mare rușine recunosc, deși am citit pe la 14 ani "Sfântul din Montparnasse", de "Cumințenia Pământului" n-am aflat decât prin 2014, când m-am îndrăgostit de o fată care locuia pe o stradă cu numele ăsta. Râdeau dispecerele când chemam un taxi la adresă.

Zilele astea am băgat seama de zumzet, dar am decis să-l las să se mai domolească, să nu mă-nfig în subiect flămând ca un tăune.

Dacă nu mă uit la TV, mai compensez prin facebook. Astfel am descoperit un prăfuit isteric și cu aere de impresie care numea statueta lui Brâncuși: "maimuțică fadă". Cum nu stau să-mi irosesc puținul intelect pe care îl posed, dezbătând cu toți băcanii hermeneutica burdufului de brânză, am tras aer în piept și am făcut o foarte mică cercetare.

Astfel am descoperit că Mediafax a publicat o știre despre situația statuetei în perioada în care eu eram îndrăgostit pe strada Cumințenia Pământului, adică prin septembrie 2014. Și-mi zic eu în mintea mea: rușine Marine, că abia acum ai auzit de chestiunea asta.

Am încercat să obțin ceva păreri specializate de la oameni care se ocupă serios de artă. Au preferat să se abțină.

O fi vreo tumbă electorală la mijloc? Nici că-mi pasă. Era vederea acelei statui pe lista mea de lucruri de făcut într-o viață? Nici atât. Machupichu da, "Cumințenia Pământului" nu. Practic nici la Târgu Jiu n-am ajuns, oricât de tare îmi plac mie oltencele.

Dar da vreau să cumpărăm statueta aia, chit că o ținem în beciul vreunui muzeu. Fiindcă statuia aia e făcută de un artist veritabil, care în loc să fumeze frunzeturi, să se vaite că în România arta nu e susținută și să sufere de neînțeles ce e, a luat-o pe jos spre Paris. Doi ani a durat călătoria lui, cu dizenterie și toate cele. Acolo Brâncuși a căutat esențele lucrând, nu visând. A cioplit la pietre și alte treburi ani de zile. A reușit să scoată în lume liniile și esențele românești, îmbinând tenacitatea cu talentul. A reușit să iasă în față într-o lume cu o concurență artistică reală și valoroasă. 

Cumva în contextul ăsta mi-am amintit de un articol citit mai demult, despre cum Ceaușescu văzând prima propunere de Dacia ar fi spus: "E prea luxoasă pentru tâmpiți" și ar mai fi jumulit-o de "opționale". Nu pot ști dacă această relatare e veridică, însă relativ la statueta lui Brâncuși sunt de acord: e prea luxoasă pentru tâmpiți. În condițiile astea, cum facem?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare