La finalul săptămânii are loc, și în România, sărbătoarea numită în traducere liberă „vinerea neagră“. Este cu siguranță cea mai nouă din rândul sărbătorilor importate de peste ocean. Așa de nouă încât, n-am auzit pe nimeni să se plângă că o sărbătorim. Deși cred că de data asta, sărbătoarea se potrivește țării noastre perfect.
Retailerii fac reduceri atât de mari produselor, încât nici cel mai naționalist dintre idioți n-ar îndrăzni să boicoteze sărbătoarea. Unele produse ajung să fie chiar cu 90% mai ieftine în vinerea magică decât în restul anului. Mulți români strâng bani din timp ca să își poată mobila casa cu cele mai strălucitoare și noi televizoare. Iar dacă toate merg bine și găsesc produsul mult visat la ofertă, anul următor își trec crucea roșie în calendar cu carioca.
Eu sunt genul care nu merge în weekend la piață. Prefer un produs inferior decât o îmbulzeală de clasa I, printre cetățeni de clasa a II-a. Chiar nu vreau să-i jignesc pe sărbătoriți, dar e evident că reducerile nu sunt făcute pentru milionari. Totul pare a fi o mare campanie a magazionerilor să-i stârnească pe săraci să-și cheltuie și ultimul rinichi.
Dacă reușesc vineri să-mi cumpăr un frigider la jumătate de preț nu mă simt în câștig cu restul sumei de bani. Doar mă simt păcălit de jumătate din suma pe care am cheltuit-o în celelalte 364 zile ale anului. Eu dacă îi fac o reducere angajatorului meu la salariul pe care mi-l datorează, trebuie să mă împrumut de la părinți ca să supraviețuiesc lunar. Dar se pare că retailerilor le funcționează afacerea și când taie din prețuri.
Asta pentru că ei au mulți cumpărători, dar noi avem un singur angajator. Iar ei se pare că stabilesc prețurile în funcție de cât sunt consumatorii dispuși să plătească, nu în funcție de valoarea lucrurilor. An de an, de Black Friday, îmi dau seama că de fapt eu nu lucrez pentru Academia Cațavencu, ci pentru Carrefour.
