N-am crezut că mai există dreptate în România, până ce n-am aflat despre decizia unui judecător din Buzău, care a dispus ca un datornic la bancă, împrumutat în franci elveţieni, să plăteasă ratele nu la cursul actual, al francului elveţian, ci la ăla din 2007, când a fost făcut creditul.
Decizia mi se pare minunată: păi de ce să dea DoarPonta pomeni? De ce numai asistaţii ăia care beau votcă de pufoaică la crâşmă, din alocaţii, să primească asemenea pleaşcă? De ce să n-o primească şi băieţii deştepţi care au zis că ei sunt mai deştepţi cu cinci minute, ca-n armată, şi nu se împrumută în lei, dolari sau euro, ca toţi paizanii, ci în franci elveţieni, ca şmecherii? Ei, uite că s-a găsit un judecător de treabă care să facă dreptate unuia dintre împrumutaţi. Nu ştiu cine-i clientul, nu ştiu nici dacă banii pe care n-o să-i mai dea la bancă i-a dat deja la dom’ judecător, dar e un pas înainte extraordinar.
Aşa că, dacă ştiţi cumva vreun judecător cumsecade, vă rog să mi-l recomandaţi. Şi eu am rate, nu în franci elveţieni, că nu-s băiat de băiat deştept, ci în euro. Dar acum mai contează? Franc, euro, dolar, tot o valută, nu? Dacă i-a dat ăluia din Buzău, de ce să nu-mi dea şi mie? Aş vrea să plătesc rata la cursul din decembrie 2004, când am luat împrumutul, mai precis la rotunjioara sumă de 3,8174 de lei pentru un euro, nu la 4,5034, cât e acum. Dintr-un foc o să dau mai puţin cu 7 lei la euroi, ceea ce, la câteva sute de euro nu-i de colo, dom’ judecător. De la mine 7 lei, de la altu’ 7 lei, de la altu’ 5 lei, că ăla a făcut în dolari şi dolarii au crescut mai puţin, iese de-o vilă cu piscină, dom’ judecător, să vă trăiască famelia şi copilaşii să studieze Finanţe-Bănci la Zurich!
Dacă tot sunteţi aşa de mărinimos şi obligaţi banca să stea smirnă în faţa clientului şi să primească doar ce vrea clientul să-i dea (ruşine celui ce gândeşte de rău!), vreau să faceţi ceva şi cu euriborul ăsta, să rămână neschimbat şi cât mai mititel, dacă se poate. Că m-a căpiat! Cum vine toamna, pac, creşte rata, că a crescut euriborul! Nu se mai poate, dom’ judecător, mie nu-mi place să-mi crească aşa, mereu, în fiecare toamnă. Eu o am deja destul de mare, sunt mulţumit de ea. Şi eu, şi nevastă-mea. Rata, la rată mă refer, să nu se creadă altceva. Aşa că faceţi ceva, daţi mercurial, ca la piaţă, să ştie şi băncile astea de un stăpân şi să nu mai mărească dobânzile şi comisioanele după cum li se năzare lor.
Şi acum, dacă tot v-am prins, vă mai rog ceva, dom’ judecător: vreau să daţi o decizie prin care pramatiile alea de la Panasonic să nu-mi mai ceară 10.000 de lei pe o plasmă cu diagonala de 2 metri pe care vreau s-o pun în garsoniera mea confort III (24 metri pătraţi şi cam tot atâţia şi metri cubi, că-i foarte scundă) din Zăbrăuţi. Vreau să mi-o dea cu doar 1.000 de lei, cum eram în 2005, când a apărut, şi în rate pe 30 de ani, pe care să le plătească vecinii giranţi, evident. Plus că mai am o mare rugăminte: luaţi măsuri şi împotriva speculanţilor de la Dacia! Vreau să-mi iau un Duster şi l-au scumpit ăştia de zici că-i Grand Cherokee! Să-l pună, domnule, la preţ fix, cum era pe vremea lui Ceauşescu: 70.000 de lei e suficient, că mai mult nu valorează. A, nu, 70.000 din lei d-aştia noi, 70.000 din ăia vechi, adică 7 lei la cursul actual. Sunteţi judecător, puteţi face orice, dă-o naibii de treabă, că prea ne-a încălecat capitaliştii ăştia cu băncile, ratele şi valutele lor!
Şi promit să fiu şi eu drăguţ cu dumneavoastră: n-o să vă pot oferi „şpagă de vacanţă”, să vă trimit în ţări exotice la vară, şi nici bani mulţi nu pot să vă dau. În schimb am nişte caltaboşi grozavi, o slană ardelenească de plânge ceapa lângă ea şi, mai ales, a făcut soacră-mea nişte murături de-nnebuneşti. Ia ziceţi, v-aduc diseară un borcan?
