Pentru că românii s-au încăpățânat să stea acasă ori la grătar, de referendum, și pentru că judecătorii CCR au făcut meditații intensive la matematică după culegerea Puișorul, anul acesta de 23 august, practic, n-am avut parte de nimic. Doar soare mult, câteva declarații politice demne de un show de comedie și atât. Nu tu defilări de modă cu tematică, emisiuni speciale realizate de Brancu și soția ori dezbateri interminabile despre inepuizabila întrebare „cum arată România după 45 de ani de comunism?”. Cum să arate? A dracu’ de mesianică.
Am așteptat până târziu în noapte să se întâmple ceva, dar se pare că m-am trezit cu un mare gol în suflet. 23 august n-a fost nimic. Și ce putea să fie, mamă, mamă. Dacă CCR-ul nu se opunea voinței poporului de a-i lăsa și pe alții să fure, ieri aveam parade. Mărșăluiau PSD-iștii cu steaguri roșii până pe Național Arena. Din spate veneau peneleii, cam galbeni, în număr mai mic, și-n pas lin și delicat să nu-l trezească pe conducător. Important e că veneau. PC-ul era deja acolo, prin prezența lui Voiculescu. Se ocupa el dinainte de mis en place, așeza scaunele, pancartele, verifica instalația de sunet și Dana Grecu, îl monta pe Badea&Ciutacu cu două serii de palme și gata.
La intrare îmi și imaginam un Vanghelie grataragiu, plutonul de pomanagii fiind claie peste grămadă la dozatorul de muștar. Unde mai pui că manechinuitele lui Mazăre ar ajuta, scoțând, și ele, din bikini tot ce are omul nevoie pentru a decurge bine o zi de 23 august. Oprescu nu putea să lipsească, fiind responsabil de tot: parcarea suspendată, tribunele suspendate, parada suspendată și suspendarea traficului în tot orașul.
Din păcate, n-am trăit visul ăsta, fiind preocupați de cursul leu-euro, imaginea României peste hotare, Schengen, Merkel ș.a.m.d. De parcă toate astea umplu mai bine mațul decât un cârnat roșu, zemos și uleios.
