HomeSocialCe mâncăm azi la birou?

Ce mâncăm azi la birou?

În fiecare clădire de birouri se pune zilnic aceeași întrebare: ce mâncăm astăzi? În aproximativ 80% din cazuri, majoritatea decide între pizza, șaormă şi mâncare chinezească, fiind și numeroase cazuri (de criză?) când se optează pentru iaurt cu covrigi. Dar mâncare de la catering de ce nu? Probabil pentru că meniul este prea variat și cumva simți timp pierdut citind zecile de posibilități, ori pentru că vrei ceva nou și simplu, adică mereu pizza și șaormă.

În încercarea de a schimba tabietul de la muncă mi-am îndreptat atenția spre Bucate pe Roate, catering acasă și la birou. Site-ul arată foarte bine, asta ca să vorbesc și despre „locație”. Bine organizat, ofertele sunt la vedere, și așa cum a devenit un obicei pe site-urile de profil, poți comanda online, după ce îți faci, în prealabil, un cont.

La o scurtă verificare a prețurilor constat că nu sunt foarte mari, așa că mă arunc puțin asupra comenzii și-ncep să pun în coș tot ce-mi face cu ochiul: ciorbă de văcuță (8 lei), spaghete milaneze (16 lei), piept de pui la grătar cu cartofi prăjiți (15 lei), salată bulgărească (13,70 lei), prăjitură cu lămâie și gem de caise (5,40 lei) și clătite cu ciocolată (6,40 lei). Trag linie și constat că o masă copioasă, care sper să-mi țină de foame câteva ore, mă costă aproximativ 65 de lei. La prima vedere e acceptabil dacă iau în consideraţie că o masă în Centru mă poate face să scot din buzunar și 90 de lei, ca mai apoi ajuns acasă să-mi fie iar foame.

Livrarea este promptă (între orele 10 și 16), cu mențiunea că îi poți ruga să aducă mâncarea și la altă oră până în 16, nu imediat ce ai plasat comanda. Transportată în condiții optime, ciorba-i fierbinte și prăjitura, rece și răcoroasă. La grămadă, așa cum se vede și în fotografie, totul pare delicios și mult, dar, pe rând, există o obiecție pentru fiecare, cu excepția ciorbei care a fost delicioasă și consistentă. Puțină, dar încă n-am întâlnit restaurantul care să mă sature din primul fel.

Cartofii prăjiți par a fi congelați, ceea ce nu este neapărat un lucru rău, dar unii oameni țin la aspectul ăsta, altfel ar mânca mai des la McDonald’s. Puiul la grătar este bine făcut, dar, așa cum aveam să remarc în continuare, îi lipsesc anumite condimente, deci savoarea. Ce nu a reușit să mă impresioneze, și mi-a lăsat un gust ciudat în gură, de plastic, au fost spaghetele. Probabil șunca presată ori ciupercile, dar ceva în compoziție avea gust de plastic și nu pica bine la stomac. În schimb, salata a fost foarte proaspătă, mare și bogată. Cred că sunt numeroși cei care se pot sătura doar din salată.

Prăjitura cu lămâie și gem a fost un experiment reușit din partea mea, iar clătitele au fost pline de ciocolată, împăturite simpatic într-o caserolă mică. Așa am reușit să scap de gustul dubios al pastelor.

Bucate pe Roate a reușit să mă facă să-mi pun întrebări existențiale: ce-i mai bun/sănătos/sățios? Șase feluri de mâncare la 65 de lei, o pizza uriașă care mă costă aproximativ 55 de lei, ori o șaormă cu un kilogram de carne, la 20 de lei? Cumva imaginea ta transpirată și roșie deasupra unui bol de ciorbă fierbinte la birou este neprețuită.

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare