HomeSocialCicatricea lui Bittman

Cicatricea lui Bittman

De câteva zile sunt țintuit la pat de o răceală teribilă. Febră, tuse, meduze pe gât, chestii d-astea. Sincer să fiu, nu știu de unde am luat-o, căci pare ceva de genul unei viroze, iar, sub amenințarea cu bătaia, colegii s-au jurat că nu e de la ei. Intuiția îmi spune că de vină sunt reclamele astea de sezon care au invadat posturile TV. Cum a dat un pic de frig, cum au început băieții deștepți din industria medicamentelor să ruleze reclame la pastile, capsule, soluții pentru muci, picături pentru muci, prafuri, siropuri, pliculețe efervescente ș.a.m.d., încât acum sunt absolut convins că m-am autosugestionat. Cred că reclamele astea au un soi de mesaj subliminal care te îndeamnă să ieși afară în curul gol ca să răcești și să torni sute de lei pe licorile lor, care și-așa nu prea au efect. Vorba aia, o răceală d-asta ține șapte zile cu tratament, o săptămână fără. În fine, ideea e că singurele lucruri pe care le-am făcut zilele astea au fost să zac și să mă duc la budă. La budă am un teanc de tabloide. Înainte să dați cu piatra, stați mereu să vă explic. În primul rând, este imperios necesar să citesc tabloide pentru situația în care cineva face o glumă despre bârna lui Tonciu, de pildă. Ar fi nu știu cum să nu râd pentru că nu știu cine e Tonciu. În al doilea rând, cumpăr tabloidele pentru că oferă program TV. Bine, o să ziceți că nu-mi trebuie program TV, căci și-așa nu prea ai ce să vezi și există torrente. Da, just, dar eu le iau preventiv, ca să știu să mă feresc de Suleyman, Dansez pentru tine, Vocea României, X Factor, Capatos etc. Recunosc, nici acum nu știu în ce zile și la ce oră sunt pseudo-emisiunile astea.

Ca să n-o mai lungesc, am observat că ,de câteva zile, tabloidele sunt obsedate de cicatricea lui Bittman. Omul s-a operat și are o cicatrice, mare bai! Nu e ca și cum ar fi fost tăiat de interlopi, împușcat în Afganistan sau mai știu eu ce. Și eu am o cicatrice pe fund, dar n-o arăt nimănui. Chiar așa, nu găseau o țâță, un cur, nimic, cicatricea lui Bittman pe două pagini? Și nici măcar nu e o cicatrice d-aia urâtă. E genul ăla de cicatrice cool. Mă rog, cool s-o aibă alții. Te uiți la ei și zici: mamă, ce adevărat e ăla, războinic! Și cine-i Bittman? A făcut o emisiune care a fost doar o idee mai bună decât Măruță, e în juriul unei pseudo-emisiuni și, cel mai grav, și-a bătut joc de vocea pe care o are, cântând piese compuse pe WC. Oricum, e clar, dacă tabloidele nu mai au subiecte, s-a ales praful de țara asta…

Redacția
Redacția
"Academia Catavencu”. Umor Serios. Nu avem tabuuri, nici prejudecati. Criticam si carcotim

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare