HomeSocialCravate vărgate

Cravate vărgate

Cravata lui Titus Corlățean, cu dungi oblice, era exact ca aceea a lui Joe Biden. M-am gândit cu admirație la SIE care a reușit să afle din timp ce cravată avea să poarte vicepreședintele Americii în momentul descinderii din avion. Dar după numai o secundă m-am întrebat dacă nu cumva CIA obținuse informații privind cravata cu care va veni să-l întâmpine la aeroport Titus Corlățean pe oaspetele din SUA. Cert este că măcar unul din serviciile secrete își făcuse datoria, reușind să creeze, prin asemănarea perfectă dintre cele două cravate vărgate, impresia de unitate indestructibilă între SUA și România.

Cam acestea sunt gândurile care îmi trec prin cap când urmăresc evenimentele vieții noastre politice. Ceva în cutia mea craniană − și anume zona din creier responsabilă de analiza treburilor publice – s-a dereglat. Chiar acum mi-am adus aminte un joc de cuvinte făcut cu mulți ani în urmă de poetul Geo Dumitrescu, care a scris „cutia ucraineană” în loc de „cutia craniană”. O fi, oare, o simplă coincidență? Sau Geo Dumitrescu a avut o premoniție?

I-am văzut pe Victor Ponta și Daciana Sârbu (pe Youtube) dansând într-un mod simpatic și, pentru o clipă, mi-au fost dragi. Mi-am dat seama în acea clipă ce mult îmi doresc să-mi fie dragi conducătorii țării. Spre deosebire de atâția contemporani ai mei, cărora le place să denigreze, să persifleze și să conteste, eu am nevoie să respect și să iubesc. Dar pe cine să respect și să iubesc?

Aflându-mă la Londra, am văzut ce fac englezii înainte de a intra într-un restaurant: se uită la cel mai înalt turn al Palatului Buckingham ca să se asigure că este arborat acolo steagul Angliei. Dacă nu este, înseamnă că regina e plecată undeva, la război, și lor le piere cheful de restaurant. Dar dacă drapelul se află la locul lui și flutură în vânt, ei răsuflă ușurați și se așază fără griji la o masă.

Pe acoperișul Palatului Cotroceni steagul tricolor nu poate fi văzut niciodată. Traian Băsescu este mereu plecat la război, fie ca să se apere de adversarii lui politici, fie − uneori – ca să îi atace el pe ei, din dorința de spectacol politic.

Se vorbește pe toate canalele TV despre unificarea dreptei, dar eu, în loc să fiu atent la ce se spune, mă întreb de ce mulți se gândesc ca la un posibil președinte al României la Klaus Iohannis. Și înțeleg de ce. Pentru că el vorbește puțin. Oamenii politici din România sunt de o volubilitate amețitoare, iar cei care vorbesc puțin se remarcă. O impresie bună a făcut, din același motiv, Theodor Stolojan. Cine tace face, crede electoratul. Deși de multe ori cine tace doar tace.

S-ar putea crea o colecție de judecăți aberante în legătură cu oamenii noștri politici. Pe vremea când susținea candidatura la președinție a lui Crin Antonescu, Mircea Diaconu a explicat de ce nu mai suportă prezența la conducerea țării a lui Traian Băsescu. Îmi doresc un președinte – a spus atunci cunoscutul actor − pe care să stea bine hainele. Ce dezamăgit am fost! Așa gândește Mircea Diaconu?! Ceva asemănător îmi spusese cu o zi înainte un șofer de taxi.

După plimbarea lui Victor Ponta cu barca de cauciuc prin zonele inundate – scenă sumbru-comică, desprinsă parcă dintr-un film de Lucian Pintilie – mă întreb ce va face premierul dacă România va fi lovită de caniculă? Se va plimba prin zonele calamitate cu o umbreluță de soare și un evantai?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare