HomeActualitateCu presa-n gură

Cu presa-n gură

 

Veşti dinspre Washington şi Moscova care par, la prima vedere, bune: Obama şi Putin s-au hotărât să folosească aceeaşi limbă în ce priveşte lupta împotriva Statului Islamic. Obama a promis că nu va mai vorbi despre Putin invocând un "dictator fascist" şi "al doilea Hitler", iar noul său prieten să nu se mai refere la Preşedintele american prin termenul "pussy", rostit cu accent slav. Corespondenţii de la faţa locului au transmis că Obama l-a numit pe Putin, ţinându-l pe după umeri, "dear Volodea", iar Putin i-a răspuns cu o strângere de mână ce l-a făcut pe Obama, temporar, stângaci diplomatic. Jurnaliştii de profil cancan afirmă chiar că, fiind vorba de atentatele din Paris care i-au unit pe cei doi în cuget şi simţiri, e posibil să se ajungă la un limbaj comun şi franţuzesc între protagonişti. Way to go, haraşo, ţineţi-o tot aşa!

Mama unui atentator kamikaze detonat în evenimentele pariziene susţine că fiul său n-a vrut să omoare pe nimeni, el purtând centura cu explozibil doar pentru că "era stresat". Procedura terapeutică folosită este ceva absolut nou în domeniu, fiind introdusă în nomenclator de către reputatul psihoterapeut Osama Binladen, un stresat internaţional tratat de americani cu metoda "glonţ între ochi". Francezii, boemi ca şi boemul Obama de la Casa Albă, au început tratamentul compensatoriu aplicând reţeta "bombă cu laser", despre care Statul Islamic afirmă că nu a găsit niciun pacient în locaţiile vizate, evacuate anterior procedurii. Specialiştii evrei, întemeietori ai psihiatriei clasice, consideră însă că singura alternativă eficientă rămân şedinţele pe canapea, la sol, unde contactul direct medic-pacient poate conduce la rezultate durabile. Soluţie respinsă însă la fel de categoric de Obama: se ştie cât costă, în America, astfel de şedinţe conduse de evreii americani descendenţi din Freud. Aşa că balamucul va mai continua mult timp, contactele cu avionul şi drona fiind mult prea distante şi lipsite de empatie între protagonişti.

Selecţionerul-comisar Cioloş îşi continuă prospecţiunile necesare formării guvernului său de tehnocraţi, pe care Dragnea când îl votează, când nu, în funcţie de dispoziţia din PSD atât de schimbătoare în ultima vreme, de la schimbarea benevolă a furnizorului de stabilitate numit Ponta. Pe care fruntaşul teleormănean al neamului îl consideră cel mai bun prim-ministru din istoria României postdecembriste; funcţia de "cel mai bun" este transmisibilă în PSD, cei mai buni fiind, la vremea lor, Nicolae Văcăroiu şi Adrian Năstase. Ne-a ferit Dumnezeu ca postul de cel mai bun să fie ocupat şi de Dragnea, asta cu ajutorul justiţiei băsiste pentru care tot Băsescu a rămas cel mai bun şi care l-a ajutat pe Dragnea să rămână cel mai bun doar pentru şefia celui mai bun partid din aceeaşi istorie democratică. Oricum, pesediştii vor fi din nou cei mai buni la alegerile viitoare, deoarece sunt votaţi de cei mai buni alegători, fideli partidului până la moarte şi dincolo de ea.

Că tot suntem la vârful Dragnea: Preşedintele PSD susţine că l-a sunat pe Cioloş pentru a-i solicita înlocuirea lui Baciu, "un personaj exotic" cu care nu se făcea să iasă România la luptă pe linia Sănătăţii, unde miniştri serioşi precum Nicolăescu şi Bănicioiu au pus palmieri prin curţile spitalelor şi fonduri sănătoase în paradisuri exotice frecventate, oficial la Antena 3, numai de exoticul Băsescu. S-a preîntâmpinat astfel rămânerea Sănătăţii Naţionale în chiloţi şi s-a asigurat păstrarea ei în pijamalele spitaliceşti contemporane Sanatoriului Şuţu. Cioloş neagă discuţia, afirmând că l-a schimbat pe Baciu doar din proprie iniţiativă, în urma reacţiilor feminine dezamăgite de muşchii efeminaţi ai fostului viitor ministru, plus chiloţii mult prea lejeri pentru ce se aşteptau ele să li se ofere vizual.

Retailerul DOMO este în plină campanie "Dăm tot!", vânzându-şi la preţ redus stocurile din magazine băltitoare prea mult pe stoc şi pregătindu-şi reprofilarea numai pe comerţul online. Îi sugerăm Premierului Cioloş ca, odată trecut de Parlament, să aplice aceeaşi strategie şi la Guvern: oricum opinia publică există doar pe internet, iar demnitarii sunt şi ei activi tot acolo, pe Facebook-ul ce nu va aplica niciodată lichidarea în sistem DOMO. Lichidarea Parlamentului ar fi o soluţie la fel de utilă, iar votul pentru Guvernul Cioloş s-ar fi dovedit o alternativă eficientă pe online, chiar dacă Baciu ar fi rămas titularizat la Sănătate în urma opţiunilor feminine vibrând, electronic, de emoţie.

În încheiere, primiţi din partea redacţiei trei şpagate pe două scaune, zece flotări şi o bezea din buze preapline, alături de tradiţionalul "Jos pensionarul Băsescu!" Ne reîntâlnim curând, Academia Caţavencu este aici!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare