HomeSocialCum s-a schimbat România în ultimii 6 ani de...

Cum s-a schimbat România în ultimii 6 ani de scumpiri la pompă

Din 2008 și până astăzi prețul benzinei și motorinei a crescut de la nici 3 lei la ceva mai mult peste 6. Și poate că la o primă vedere nu pare că suntem foarte afectați, fiind la fel de multe mașini pe șosele, dar ceva tot s-a schimbat în țară:

Bianca Drăgușanu a ajuns vedetă – pentru că-i mai ieftină decât un litru de benzină și o găsești peste tot, Bianca a reușit în șase ani să fie mai prezentă-n viețile românilor decât carburantul. Din păcate cercetătorii de la Capatos n-au descoperit încă metoda prin care-ți poți alimenta mașina cu biancoil, ca să nu mai spun că mulți au intrat mai rar în benzinării decât în…

Elevii au început să pice Bac-ul – nu te pune pe gânduri că până 2008-2010 lua examenul de Bacalaureat oricine, ba mai mult, ajungeau să-ți facă șaorme oameni licențiați de „Spiru Haret” în fizică atomică și filosofie? Ce legătură are asta cu benzina? Aparent nici una, dar am putea încerca un exercițiu social, să ieftinim carburantul și vedem apoi câți oameni chiar știu „Moromeții” și „Baltagul”.

USL – această alianță politică a apărut din nevoia celor din PSD, PNL și PC de a face economie la benzină. S-au gândit să meargă toți cu aceeași mașină, să pună la comun bani, având aceeași destinație. Nu s-au băgat cu PDL-ul pentru că Băsescu are obiceiul să-și facă puțin curaj înainte să urce la volan și e genul care claxonează după sirene.

Protestele anti-RMGC – am rămas toți plăcut impresionați de faptul că au ieșit pe străzi zeci de mii de oameni împotriva exploatării de la Roșia Montană, dar mulți analiști au fost de acord că totul a fost mult prea pașnic. Dar de unde bani pentru cocktailuri molotov?

Gigi Becali la închisoare – știu, ai impresia că nici condamnarea lui Gigi n-are legătură cu majorarea prețului la pompă, dar uiți un lucru: Gigi conduce o mașină ce consumă ¬20litri/100 km. Asta înseamnă mai puțini bani la biserici, catedrale, munți plini de bărboși, pomeni, săraci, milogi, oportuniști. Dumnezeu pedepsește asta.

Mircea Badea a ajuns guru de la miezul nopții – prin 2008, când Badea era doar simpatic, la ora la care el povestea cât de mult urăște polițiștii grași și proști, mai tot românul își permitea să iasă seara prin oraș cu mașina la o liniuță, un restaurant, ori pur și simplu o plimbare. Acum majoritatea stau acasă și se uită la Badea la ora aia, asta alimentând orice, dar nu mașina.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare