HomeSocialCum să-l oftici pe Mircea Badea

Cum să-l oftici pe Mircea Badea

De-a lungul vremii s-a tot vehiculat faptul că românul „s-a născut” o serie întreagă de chestii interesante: poet, muzician, gimnastă, Hagi sau inginer. Eu cred că românul s-a născut „troll” de fapt. Troll de internet, adică – ăla care face glume ofensatoare doar ca să-i vadă pe cei vizați cum mor de draci. Nu mă credeți!? Iată, de exemplu, două cazuri în oglindă care să ilustreze ideea mea: glumele cu „somnul” lui Antonescu versus glumele cu Ponta „pisicuț”. Când l-am auzit pe Băsescu prima dată că l-a făcut mâță pe premier am zis că de-acum încolo internetul românesc va fi plin de trucaje, bancuri și clipuri cu pisici. Și noi am făcut mișto de Victorașul Încălțat când a fost cazul. Cu toate astea, astăzi nimeni nu-l mai face pe Ponta pisicuț. De ce? Pentru că premierul nu s-a inflamat ca Vadim într-o zi în care nu și-a luat calmantele când a aflat de noua sa poreclă. Mai dezamăgitor, chiar a glumit pe tema asta. Pe de altă parte, uitați-vă cum reacționează Crin atunci când îi spune cineva că doarme prea mult. Se enervează, începe cu bancuri de tipul „mai apăreți, bă!?” și se comportă ca o pițipoancă de la Capatos care a fost acuzată că e curvă de altă pițipoancă. Și atunci, miștocăraia pe tema asta curge și, cel puțin din punctul meu de vedere, e în continuare amuzantă. Pentru că și eu, român fiind, sunt un troll. Și mă bucur ca un copil la o jucărie nouă când văd un frustrat că moare de oftică pentru că am glumit pe seama lui.

Toată poliloghia asta ne duce, cum era de așteptat, la Mircea Badea. Până acum, am văzut în paginile și pe site-ul revistei noastre multe texte în care pudelul deghizat în pitbull al lui Dan Voiculescu era făcut cu ou și cu oțet. Din motive foarte bune, bineînțeles. Cu toate astea, Badea nu s-a ofticat niciodată prea rău. În afară de a ne numi „Cacademia Cacavencu” (Bravo, Mircea! Ești aproape la fel de bun ca Doru Octavian Dumitru!), nu s-a arătat niciodată atât de ofticat. Până mai acum câteva zile, când, , l-am cam supărat pe Mircea pentru că unul dintre noi a scris că e la fel de slab la bătaie ca Alexandra Stan. Din cauza asta chiar ne-a dedicat vreo 25 de minute de emisie. Că l-am atacat la reputația lui inexistentă de smardoi. Dacă vă uitați cu atenție, nu ne aruncă o explozie de invective cum face de obicei, ci vorbește aproape serios, clar fiind atins în sensibiltățile sale de meltean über-sexual. Chiar L-A SUPĂRAT gluma asta! Eu și acum râd – cum adică să-l bată pe el un neicanimeni ca Marcel Prodan!?

În sufletul meu s-a produs o bucurie echivalentă cu ceea ce simte, probabil, Gregorian Bivolaru când vede o grădiniță de fete. Sau Costin Mărculescu. Pentru că, repet, sunt un troll, iar o victimă predilectă tocmai și-a arătat slăbiciunea, amenințându-ne, în mod stupid, că vine la redacție să ne bată ca să ne arate cât de bun smardoi este el. Pe asta miza gluma respectivă, că tu nu ai cum să bați pe nimeni, nu că ești un golănaș ieftin de cartier care se crede intelectual. Clar! Iată deci că se pare că poți să-i zici lui Badea că e incult, lingău sau țăran. Asta e OK, dar dacă îi atingi cumva reputația de Chiky Chan, gata! îți rupe fâșu’.

Mircea, între tine și șmecherașul ăla care a ajuns faimos pentru „perversa ca la Târgu-Ocna” nu-i nicio diferență. Ba mint! De fapt, e o diferență. Băiețașul ăla are umor.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare