HomeSocialCum se împiedică sistemul sanitar de o alună

Cum se împiedică sistemul sanitar de o alună

Pe spate am o alună. Fiind ea poziționată pe spate, nu mă deranja când mă încordam în oglindă, pentru că n-o vedeam, deci, în ceea ce mă privea și mă privește în continuare, rămân la fel de simpatic și de bine făcut. Aici aș putea menționa că mă duc la sală, dar ar fi pueril și n-ar avea legătură cu subiectul. În concluzie, mă durea-n alună de alună, până când… Până când cineva înțelept, o femeie, desigur, mi-a zis că o alună mare poate fi un început de cancer de piele. Cancer? Hm, foarte credibil, căci sunt genul de om, pe care, dacă-l doare burta după ce a înghițit pepene, porumb și piersici, combinate cu bere, are un singur gând: cancer! Un coș mai mare? Cancer! O venă suspect de proeminentă? Cancer!

„Te duci la doctor și ți-o scoate“, pe ea, pe alună, insistă femeia înțeleaptă, „în cinci minute te rezolvă“. Prin urmare, mă duc la doctor.

Și mă tot duc

La doctorul de familie întâi, pentru că, în România, nu poți sta de vorbă cu un medic, fără ca un alt medic să fie de acord cu asta și să-ți semneze o recomandare, ca fiind din partea lui, adică „băi, vezi că-ți trimit un idiot cu probleme psihice, care are o alună pe spate și crede că are cancer la plămâni; Eu am râs, poate râzi și tu, pusi, pusi, semnătură indescifrabilă“. Și așa am pierdut o jumătate de zi, pentru că, în ciuda termenului, medicul de familie nu lucrează pentru familia ta, ci pentru familia de pacienți din cartierul tău. Era coadă, a durat ceva, dar după trei ore aveam trimiterea – Spitalul Militar – Secția Dermatologie.

Și m-am tot dus până am ajuns la spital. Care e mare. E mare, frate, Spitalul Militar, e compus din nenumărate clădiri, ridicate ici-colo pe un hectar de teren. Și, cum spuneam, mă duc la spital, la Dermatologie. Aștept. Și aștept. În sfârșit, intru în cabinet. „Săru-mâna, știți, am o alună, e cam nașpa…“. „Nu la noi“, „Dar unde?“ „La policlinică“, „Unde-i policlinica?“ „Ultima clădire din complex“, „Bună ziua, asta e policlinica?“, „Care, aia nouă sau aia veche“, „Habar n-am, știți, am o alună…“, „A, la dermatologie, asta e clădirea“, „Mulțumesc“.

„O zodie de golani și curvari“

Sunt la policlinică. „Nu vă supărați, unde e Dermatologia?“, „Floriii, unde e, fă, Dermatologia, la 2? Da, la 2, mergeți la 2“. La etajul doi e Dermatologia. În cabinet e medicul. „Bună ziua, am o trimitere de la doctorul de familie…“, „Mda, mergeți jos și înregistrați trimiterea, apoi vă vedem“.

Cobor. Coadă. Stau. Aștept. Ajung în față. Durează. Toate datele din buletin sunt introduse în calculator. Femeia bătrână cu halat alb remarcă faptul că sunt născut în zodia Gemeni, una oribilă dacă e să mă iau după ce spune ea, „numa’ golani și curvari, vă știu eu, toți sunteți la fel“. O aprob, vinovat, din cap. Rezolv, mă întorc la medic. „Care e problema?“, „Știți, am o alună, vreau să scap de ea…“, „Să vedem“, „Mda, e operabilă, dar…“. Dar, ce? Păi, nu aici se rezolvă, zice dom’ doctor, ci la spital. Dar am fost trimis aici de la spital, îndrăznesc eu. „Aaaa, păi nu, e vorba de o intervenție chirurgicală, trebuie să vă internați“, „Ă?!“, „Da, așa trebuie, mergeți la spital, vorbiți cu asistenta-șefă, dar să știți că durează. Aveți adeverință de la serviciu?“, „Nu“, „Păi vedeți?! E necesară. V-am spus, durează, trebuie să facem și niște analize…“.

La spital, aștept. Pentru că e coadă. Intru. „Ce problemă aveți?“, „Știți, am o alună…“, „A, nu la noi, la Policlinică…“.

Am plecat. În drum, m-am oprit la o clinică privată, doar să întreb. „Știți, am o alună nașpa…“, „Să vedem. OK, costă 250 de lei“, „Î?“, „Ce nu înțelegeți? 250 de lei și scăpați de alună“. Am dat 250 de lei. În 10 minute, cântăream cu un gram mai puțin. Și nu pricep de ce am dat atâția bani, pentru că, în oglindă, sunt la fel de simpatic și de bine făcut. Bine, aș putea spune aici că merg la sală, dar ar fi pueril și n-ar avea legătură cu subiectul.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare