HomeSocialCumpără-ți un taragot și-i dai legii peste bot

Cumpără-ți un taragot și-i dai legii peste bot

Că în România legea e o barieră pe sub care se strecoară șacalii, peste care sar leii și în fața căreia se opresc doar boii, se știe prea bine, dar parcă niciodată discrepanțele în domeniul aplicării ei n-au fost atât de mari. Am ajuns de-a  dreptul ca-n Roma antică, unde pentru săvârșirea aceleiași fapte, aplicarea unui par în cap, să zicem, agresorul, dacă era plebeu, era imediat scurtat de cap, în vreme ce, dacă era patrician, era rugat frumos să-i mai ardă victimei un par, că unul singur era  sub onoarea și demnitatea lui de nobil. Așa și la noi: dacă tu, cetățean obișnuit, dai cu mașina peste un alt cetățean, îți iei pușcărie de nu poți duce. Dacă te mai prinde și băut la volan, mai ai și-un ”master” asigurat la Jilava. Dar, dacă ești mare mahăr prin Poliția Rutieră sau artist celebru, nimeni nu se atinge de tine.

Marius Maghiari, bunăoară, grangure la Rutieră, a luat o femeie pe capotă, la trecerea de pietoni de la Fântâna Miorița și a cam tăvălit-o nițel. Dar, cum el nu e un cetățean obișnuit, un oarecare, un coate-goale, și-a chemat imediat vreo șapte amici, tot milițieni, și au încercat să mușamalizeze fapta. Cum ar veni, să zică toți că accidentul n-a fost rutier, ci de muncă, iar victima nu era luată de pe stradă cu-a patra, ci angajată ca menajeră la Maghiari acasă, unde, din neatenție, a căzut de pe o schelă, că așa sunt femeile, mai căscate.  Când tărășenia s-a descoperit, ce credeți că s-a întâmplat? Vreun harakiri ori măcar o demisie de onoare, fiindcă milițienii au pătat, cu minciuna lor, onoarea uniformei? Nici vorbă: cei șapte amici au fost  lăsați liberi, iar Maghiari n-a fost arestat preventiv, ci doar plasat sub control judiciar, pe motiv că, deși a mințit, a adus totuși victima la spital, și, în definitiv, el nu reprezintă pericol social, cu condiția să-i ascundă cineva cheile de la mașină.

Iar judecătorii, care-s ciumă cu plebea, sunt, cum spuneam, mumă nu doar pentru milițieni, ci și pentru artiști. Să zicem, bunăoară, că ești un cetățean oarecare, de 150 kile în viu, mergi la o nuntă, bei până-ți umpli burdihanul, și pe urmă te sui la volan, noaptea, și nu aprinzi nici farurile. Te oprește poliția. Ce pățești? Nasoale pățești, veți zice, că asta e de-a dreptul inconștiență criminală. Ei, dar dacă te cheamă Dumitru Fărcaș și ești rapsodul neamului la capitolul taragot nu se-atinge nimeni de-o singură lipidă din burdihanul tău artistic. Pentru că, deși au văzut că avea o alcoolemie de peste 1 la mie, consumând, după declarațiile martorilor, de unul singur 5 butelii de vin, procurorii clujeni au decis să claseze dosarul, pe motiv că ”nu există interes public pentru urmărirea faptei”. În plus, acuzatul are 78 de ani, e la prima abatere (adică acum l-au prins prima dată), e profesor la Academia de Muzică și mai e și cetățean de onoare în București, Cluj și Baia-Mare, ba l-a mai decorat și Iliescu cu ordinul ”Serviciul Credincios”. Fărcaș putea, cu farurile lui stinse, să spulbere și vreun microbuz încărcat cu  oameni sau măcar o familie de români în Logan, că, după judecata procurorilor, tot n-ar fi trebuit să pățească nimic, cum să bagi la zdup un asemenea tezaur folcloric?

Așa că, oameni buni, apucați-vă de cântat. Milițieni, ca Maghiari, e prea târziu să mai ajungeți și, oricum, de vreme ce sunteți în stare să citiți rândurile astea înseamnă că nici nu ați mai putea deveni vreodată așa ceva. Dar, dacă vreți să beți la volan cât vă lasă pe voi ficatul, fără nicio problemă, puneți mâna pe un instrument și studiați intens. O trompetă, o armonică, o ocarină, o muzicuță, o ceva, să scoată, acolo, sunete melodioase și să înmoaie  inima polițailor, procurorilor și judecătorilor. Sau măcar luați niște cursuri de canto. Pentru că acum îmi dau seama de ce toți maneliștii, de la Adi Minune la Vali Vijelie, care au avut probleme cu legislația rutieră trebuie să fi scăpat la fel ca Fărcaș: cântând o manea hăulită cu dujmani, bani și ani de bulău care i-a înlăcrimat sincer pe procurori. Și probabil că tot așa au scăpat de rigorile legii și toate pițipoancele, asistentele TV, curvetele devenite vedete peste noapte și care conduc bolidul luat de iubi cum vrea păsărika lor talentată. Păi, vă dați seama cum cântă astea la saxofon?

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare