HomeSocialEt si cetera socialaDacă dracu avea roate era galben

Dacă dracu avea roate era galben

După cum se știe în cel mai oraș din țară, cea mai rea creatură de pe carosabil e taximetristul. Domne, cum se bagă el, cum taie calea, cum se obrăznicește la intersecții. Ce mai? Doar femeile sunt mai rele pe șosea, se știe. Cum pot eu să explic unui popor care a identificat sursa răului ca fiind galbenă, că ceea ce observă e doar o impresie datorată culorii evidente a mașinilor de taxi.

Sunt mulți proști pe străzi, dar ăia galbeni sunt mai ușor de clasificat. Desigur, orice minoritate detestată are o minoritate pe care o detestă. Astfel poți încerca să lauzi serviciile vestitei companii păsărești de Ilfov în fața oricărui taximetrist bucureștean. Vei fi dat jos din autoturism din mers. Pietonul e cel mai oropsit, dintre orășeni. Umblă cu pasul lui târât până la gurile cu dinți de turnicheți ale balaurului numit metrou, iară acolo: păzea, că se grăbește. Barba în piept, capu'nainte, coatele în lături. Pietonul urăște tot spre deosebire de biciclist, care urăște numai mașinile, nebăutorii de ceai, neconsumatorii de frunze și boabe, necreativii, ne-freelancer-ii și cam atât, cred.

Cumva motorașul ăla dintre cromozomii noștri de homo sapiens 2.0, ăla care ticăie la apartenență, ne separă în noi și ceilalți, după posibilităț' . Oropseala ne grupează, astfel dacă ai aduna toți membrii eșantioanelor din toate statisticile naționale ai obține vreo 40 de milioane de mâhniți. Pornirea, dobândită social, a etichetării, are și efect reflexiv, adică omul se etichetează și singur, nu numai pe curva aia care plătește din an în paști întreținerea. În maniera asta, chiar și într-un grup de doi oameni, unul e invariabil "taximetristul".

Aș vrea să menționez că în timp ce pentru un șofer bucureștean, taxiul are o profundă însemnătate practică și alegorică, pentru un nene de pe la Baia-Mare să zicem, taxiul e galben numai în filme și la TV. Adică lumea e mult mai mare și mai diversă, cu mult mai multe simboluri și preocupări. Prin analogie, bucureșteanul cu guler suflecat dus pe munte în pantofi cu vârf e un șofer de taxi al munților, un "pelican" al pantelor verzi, un biciclist al absentelor intersecții, un pieton al zebrelor înalte.

"Cogito ergo sum" șoptea Descartes în camera lui, după ce a turnat temelia cu ciment de îndoială. Iar de pe urma lui m-am ales cu 16 ani de obsesie. Avem nevoie să etichetăm lucruri pentru a ne putea gândi la ele, ar fi cam greu dacă n-ar avea nume, dacă nu le-am pune pe căprării. Natura ne-a înzestrat însă și cu darul prostiei fiindcă la orgini omul mai întâi a vorbit, abia târziu a gândit, iar de n-ar fi fost prost, n-ar fi vorbit, ergo n-ar fi ajuns să mai gândească. Nu suntem unici și nici mulți pe plaiurile noastre. O lume întreagă băltește în mlaștinile acelorași atavisme reprimate social, dar printr-o coincidență evident astrală, eu în limba asta scriu, vorbesc și cu precădere gândesc.

Încă mai confundăm progresul cu evoluția și încă mai credem că Darwin avea dreptate pentru simplul fapt că Sf. Petru nu avea (sau invers). Cineva e musai să aibă dreptate, cel mai eventual: eu. Mentalitatea de "supraviețuirea celui mai puternic" e valabilă în pădurile în care am decimat tot, măcar de-am fi în stare să supraviețuim acolo.

Suntem o gloată de tocilari care știu mai mult decât înțeleg, oricât de puțin ar ști. Poate dacă toate radiourile ar difuza la prima oră zilnic "Deșteaptă-te române" ne-am deștepta și noi, măcar subliminal, dacă tot nu reușim din proprie inițiativă. Și ca să închei pe-același ton ca la început : "Boss? Po' să ba' și io o melodie?"

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare