Dacă scapă de coronavirus, Ion Iliescu anunță petrecere cu artificii și vopsea roșie la cazarma de la Târgoviște!

de Eugen Cismasu , 26 martie 2020

Foarte atent cu sănătatea sa în această perioadă de criză, Ion Iliescu a renunțat cu totul la scurtele deplasări prin jurul casei și la întâlnirile cu camarazii de arme și scenariștii evenimentelor din decembrie 1989, izolându-se în casa din Cartierul Primăverii și lucrând, se pare, la un proiect aniversar ce ar fi trebuit să fie pus în scenă în luna ianuarie, dar a fost amânat din pricina exploziei coronavirusului în China.

După ce va scăpa cu bine şi de pandemia acestui an (specialiștii de la Elias ne asigură asupra faptului că fostul președinte nu e doar imun la dosarele și cercetările penale ci și la factorii microbieni), Ion Iliescu e decis să organizeze, pentru prieteni, o comemorare inedită a Revoluţiei din 1989, sau o aniversare conformă a loviturii de stat din acelaşi an.

Potrivit unor surse din Organizaţia de seniori a PSD, fostul preşedinte, care este un romantic şi un nostalgic incurabil (nu vă bucuraţi degeaba, că alte boli incurabile nu are!), va participa la o inedită partidă de paintball, alături de câţiva dintre colegii de echipă din decembrie – Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu, pe numele său de fată Imre Asztalos.

Pentru a spori realismul amintirilor din Decembrie 89, tragerea se va desfăşura chiar la cazarma din Târgovişte unde soţii Ceauşescu s-au intoxicat fatal cu plumb, în ziua de Crăciun.

„Am vorbit şi la ambasada Rusiei”, ar fi mărturisit Iliescu apropiaților, ”le-am spus cine suntem şi ce vrem şi i-am trimis o invitaţie şi tovarăşului Gorbaciov, să vină să se joace cu noi. Din păcate, dânsul tocmai pregătea, alături de Vladimir Putin, un meci de paintball în Ucraina, aşa că a declinat invitaţia. Oricum, ruşii au fost aşa de încântaţi de iniţiativa noastră încât au promis că armele ni le asigură ei – numai Kalaşnikoave din plastic de cea mai bună calitate, ba chiar şi muniţie cu vopsea roşie. I-adevărat că e vopsea de ouă, pentru Paşte, dar, întrucât noi, nostalgicii, n-avem niciun Dumnezeu, amănuntul ăsta chiar nu ne deranjează. Ba dimpotrivă, fiind o vopsea ecologică, sigur o să se spele uşor, nu ca sângele ăla din decembrie, care nici acum nu mi s-a curăţat de pe mâini”.

Loading...

Comentarii

  • NEAGU MIRCEA

    26 martie 2020 21:05

    DE PASTE , NE PASTE PANDEMIA DE SARACIE ! CA N-AVEM BANI NICI DE-O LUMANARE ! CINE NE DA LUMINA ? BECUL ! DE PASTE NE LASA IN SARACIE ! MESE IMBELSUGATE ? VISE !

    raspunde comentariului
+