HomeSocialDați un leu pentru caltaboșul meu

Dați un leu pentru caltaboșul meu

După ce a efectuat doar un an din condamnarea pe trei sezoane, Decebal Traian Remeș a dat în judecată Administrația Națională a Penitenciarelor, pentru condițiile necorespunzătoare oferite pe timpul detenției. Ne-am interesat și vă prezentăm, în zece puncte, acuzațiile aduse de fostul ministru Statului Român: 

1. Lipsa totală a caltaboșilor din meniuri, aceștia nefiind serviți nici măcar la sărbătorile sfârșitului de an.

2. Deşi au lipsit la mese, caltaboșii s-au găsit excedentar în celula aglomerată, fapt evidențiat mai ales dimineața.

3. Au fost mulți deținuți, posibil băsiști, care s-au purtat ireverenţios față de un fost ministru al României, arătându-i caltaboșul la duș.

4. Gardienii din personalul închisorii consumau ostentativ caltaboși în fața lui Remeș, fără a-i oferi porția cuvenită, ca pe vremea ministeriatului la Finanțe.

5. Comandantul închisorii l-a primit în audiență pe Remeș mâncând un caltaboș și având pe birou un portret al lui Băsescu.

6. În timpul plimbărilor din curtea interioară a penitenciarului a fost mereu insultat de către alți deținuți cu apelativul "băi, caltaboșule".

7. Toţi caltaboşii primiți în pachetele de acasă i-au fost reținuți de gardieni în mod abuziv şi fără explicații. Dl. Remeș are informații că nici măcar nu au fost returnați familiei, ajungând în hrana câinilor de pază.

8. Nu i s-a permis deținutului Remeș să producă în regim personal caltaboșii necesari, fiindu-i confiscate accesoriile trimise de familie.

9. Colegul de celulă care i-a oferit lui Remeș un caltaboș din pachetul propriu a fost mutat disciplinar în altă secțiune a închisorii, cu tot cu caltaboș.

10. Dl. Remeș a fost atât de traumatizat de regimul restrictiv la care a fost supus încât, în ziua eliberării, a comandat în primul restaurant cârnați de Pleșcoi. Un caz grav de malformare psihică, total de neconceput într-o ţară care se pretinde europeană, nu doar prin importul cârnățăriei străine de specificul nostru național.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare