HomeSocialDe ce-l iubesc eu pe Victor Ponta

De ce-l iubesc eu pe Victor Ponta

Născut în 1972, Victor Ponta nu l-a prins în viaţă pe J.F. Kennedy, deşi, la ce abilităţi are, ar fi putut să se cloneze cu vreo zece ani mai devreme şi să-l audă pe celebrul preşedinte îndemându-l: „Nu te întreba ce poate face ţara pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”. Aşa, premierul a auzit doar ecoul acestor celebre vorbe de duh, prin gura lui Joe Biden: „Victor, ce vrei tu să faci pentru România?”. Şi, imediat ce le-a auzit, a început să facă singurul lucru care-i iese grozav: să scoată pe propria-i guriţă panglici, porumbei, gogoşi, ca un scamator de înaltă clasă.

Acum, ce a făcut România pentru Victor Ponta, ştim deja: i-a iertat şi furturile dovedite, şi crimele nedovedite, i-a pus pe tavă vaca numai bună de muls a economiei naţionale, i-a dat în Parlament o majoritate cu care să poată tăia şi spânzura. Practic, i-a dat tot. Şi ce a primit în schimb? Exact ce a meritat: promisiuni încălcate, cianură în loc de natură, impozite mărite pe post de „Sărbători fericite”.

Fiindcă n-a avut zece fraţi, precum modelul lui nemărturisit, Ceauşescu, Ponta şi-a instalat toţi finii în funcţii de conducere. Nu pentru el, normal, ci pentru România, să fie ţara condusă de tot atâtea prelungiri ale lui Victoraş. Când şi când, vreun fin mai intră la bulău, dar pepiniera e mare şi justiţia nu face faţă, căci nu există funcţii câţi fini mai are el de instalat. Tot precum Ceauşescu şi tot pentru România, Ponta vizitează aproape zilnic şantiere de lucru construite în pripă şi strânse, cu tot calabalâcul, imediat după vizită, spre a fi mutate la următorul popas al Marelui Conducător, care dă indicăţii preţioase, spune poante haioase şi mai bagă şi câte-o glumă de şantier.

Mai nou, Ponta şi-a descoperit o nouă valenţă: aceea de arbitru internaţional. Cârmaciul din Scorniceşti voia să facă pace între arabi şi evrei. Cârpaciul din Bucureşti e şi mai cu moţ: el vrea să-i împace pe sârbi cu albanezii şi vrea ca România să recunoască oficial calul troian numit Kosovo. Nu contează că Franţa, Spania, Italia, Belgia şi alte ţări unde există mişcări secesioniste nici nu vor să audă de aşa ceva. Nu contează că, semnând pactul cu diavolul kosovar, Ponta le dă apă la moară zurbagiilor din Ţinutul Secuiesc şi riscă să arunce ţara într-un război civil. El e dornic să arate Marelui Licurici că e mai de gumilastic decât Băsescu, că se poate îndoi mai mult, că poate fi folosit, la nevoie, nu doar ca manta de ploaie pentru Unchiul Sam, ci şi ca mochetă, preş sau alte lucruri de şters pantofii pe ele.

Ponta e un blestem pentru România, veţi spune. Dimpotrivă, spun eu, Ponta e o binecuvântare: el este, poate, ultima şansă dată acestui popor de a se trezi, de a-şi da seama că a fost minţit, păcălit, batjocorit şi a de nu mai repeta greşeala. Ponta e la fel de necesar, pentru ţară, ca duşmanii pentru un budist: fără duşmani care să-l urască, budistul nu se poate mântui, fiindcă n-ar avea pe cine să ierte.

Aşa că, în loc să-l înjuraţi pe Ponta că v-a minţit, v-a înşelat aşteptările, v-a sfidat, mai bine v-aţi ruga ca guvernarea lui să fie cât mai lungă, ca dezastrul lăsat în urmă să fie cât mai mare, aşa încât să fim absolut siguri că indivizi ca el nu vor mai veni niciodată la cârma ţării.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare