După ce am aflat (pe internet, bineînţeles) că străvechiul grai al "massa-geţilor" a generat dialectele vorbite prin India şi Pakistan, un alt erudit cercetător ne-o lămureşte şi pe-asta: "Sfânta limbă bătrână a zimbri-geţilor" stă la originea tuturor limbilor europene. Nu că n-am fi bănuit noi ceva, ştiindu-se că dacii au născocit limba latină, dar informaţia se duce mult mai adânc în istorie, tinzând spre vremurile adamice. Tragem nădejde că, în sfârşit, îi vom alunga şi de acolo pe extremiştii unguri care cred că Dumnezeu a vorbit primului cuplu uman în ungureşte. Se va demonstra indubitabil că străvechea zimbri-dacă e graiul primordial al Edenului. Fiind şi noi o Academie, venim (după putirinţele noastre) în sprijinul acestor lingvişti, probând că zimbri-daca provine, la rândul ei, din atlanto-dacă şi îşi are originile pe Marte.
În vremurile când Marte era plin de apă şi înfloritor, planeta era împânzită cu atlanto-daci. Aceştia erau renumiţi în Univers pentru dragostea faţă de cântatul din fluier sub arbori, armonios combinat cu repulsia în faţa oricărei activităţi constructive. Deoarece cunoşteau teleportarea, ei trăiau (bine) vizitând alte planete şi subtilizându-le instant locuitorilor lăzile cu tezaure (gen "Cloşca cu puii de aur" şi "Constelaţia lebăda-la-proţap"). Pământul încă nu intrase în atenţia lor, puţinii hominizi de aici neajungând nici măcar în epoca bronzului şi având prin cămări doar silex prost vandabil.
Deşi au fost avertizaţi de Creator că vor fi trăsniţi fără remuşcări, ei au continuat acest mod de viaţă, trăgându-i în ţeapă pe degeneraţii care se dedau la muncile câmpului marţian. Aşadar, nu i-a mai răbdat Dumnezeu într-o bună zi de acum nişte miliarde de ani: Marte a fost conectat la un voltaj ceresc de milioane de volţi, ajungând în starea ştiută azi prin solul Curiosity trimis de NASA fără să-l arunce în suliţe. Atlanto-dacii au scăpat, însă, cu toţii, avertizaţi la timp de o atlanto-oiţă meteo-sensibilă şi teleportându-se pe Terra. Aşa cum ştim de la Herodot, ei şi-au perpetuat îndeletnicirile, vieţuind din prădăciuni, lenevit la umbră, şterpelit pungi şi vânzări de copii. Ca să se înţeleagă cu ei la târguit, populaţiile pământene au adoptat limba atlanto-dacă şi astfel a ajuns idiomul lor să fie graiul uman de căpătâi.
Meritele străbunilor noştri şi ai lumii nu sunt, în mod regretabil, recunoscute de comunitatea internaţională, iar urmaşii direcţi ai atlanto-dacilor (adică românii) sunt luaţi în răspăr pe oriunde s-ar duce; deşi coana Europa (şi nu doar ea) ar trebui să vadă în noi nişte badeacârţani atlanto-zimbri-massa-daco-geţi contemporani, ducând în lume mândria de a fi marţieni alegători de Ponta.
