HomeSocialDin ciclul: Noi am fost primii. Reînvierea, miracol românesc

Din ciclul: Noi am fost primii. Reînvierea, miracol românesc

Un videoclip de pe internet ne arată momentele în care un liberian, declarat mort de Ebola, este preluat în sacul de plastic pentru a fi transportat la incinerare. Îngrijorat de intențiile celor din jur, individul învie subit, mișcându-și o mână, iar echipa de intervenție schimbă rapid direcția spre spital. Toate bune și frumoase, excelentă ideea respectivului cu mișcatul mâinii. Se omite, însă, din nou prioritatea românească în domeniu. Nu citim măcar, în lipsa capturilor video, despre cazul cetățeanului român Tănase Mierlă, anterior cu mult evenimentului liberian. 

Trimis de soție la piață, pensionarul Mierlă a făcut infarct în fața noului preț al cărnii de porc, pe care el îl știa scăzut din declarațiile Premierului la Antena 3. Deși ambulanța de stat a sosit urgent la fața locului (57 de minute), iar Mierlă încă dădea din picioare, echipajul a considerat că se află în fața unui caz clasic de mierlire ireversibilă, declarând gestul decedatului drept un act de binevenită solidaritate socială, cu efecte pozitive asupra bugetului de pensii. Doar că, în momentul când mortul era ambalat pentru morgă, acesta și-a mișcat mâna dreaptă dând la iveală suta de lei înmânată de soție. Nea Tănase a fost transportat rapid la reanimare, timp în care a avut răgaz să miște și mâna stângă, unde ținea cei 20 de lei pentru țuică de care soția nu avea habar.

Miracolul a fost atât de mare, încât resuscitatul s-a întors pe picioarele proprii la domiciliu în aceeași seară, oprindu-se la una mică și tare cu tovarășii tradiționali, pe caiet. Ca de obicei, oculta internațională a banat popularizarea cazului, întâietatea noastră stându-le mereu în gât, sta-le-ar lor în gât carnea ieftină obținută pe spinarea porcului și poporului românesc! Să fie clar: o să ne-o ia ei înainte când o zbura porcul, ăla pe care dacii l-au creat genetic înaintea porcilor care iau azi și șoriciul de pe noi, în schimbul banilor împrumutați pentru pensii!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare