HomeSocialDinozaurii vor supravieţui Apocalipsei

Dinozaurii vor supravieţui Apocalipsei

Cu riscul că o să fiu considerat mizantrop, malthusianist, duşman al Poporului, am să spun că, după umila mea părere, Apocalipsa e un lucru bun. Ea a avut un rol educativ în istoria omenirii. A fost un fel de revoluţie sângeroasă, dar necesară, care a eliminat de pe scena lumii creaturi decrepite, demodate şi desuete, ca de pildă dinozaurii. În urmă cu 65 de milioane de ani, matahalele astea stăpâneau planeta şi făceau ce voiau muşchii lor deltoizi şi interminabili. Din păcate, pe atunci nu exista presă de  investigaţii, astfel încât nu putem decât bănui abuzurile unui velociraptor sau ale unui T-Rex.

E clar însă că abuzurile au existat, iar creaturile celelalte, minuscule şi insignifiante, nici nu suflau în faţa dinozaurilor. Pe atunci nu exista nici ANI, nici DNA, nici DIICOT, şi de-aia mastodonţii n-aveau teamă să încalce legea firii. Până când vreo instanţa superioară – un fel de UE a cretacicului – a decis să trimită pe Terra un asteroid, să facă ordine. Şi ăsta i-a popit pe dinozauri, permiţând mititeilor oprimaţi să se dezvolte.

Ei, de data asta are să fie altfel. Ştiu că unii dintre voi cred că dinozaurii sunt oale şi ulcele încă de acum 65 de milioane de ani. Fals, dragii mei. Cel puţin în România, dinozaurii au înviat, printr-o magie populară, în data de 9 decembrie şi sunt acum nu doar mai puternici ca oricând, ci şi mai vicleni. Având în frunte o Archaeopteryxă cu privire de bufniţă vicleană, îndărătul ochelarilor cu ramă groasă, noii mastodonţi au revenit la viaţă şi abia aşteaptă să se înfrupte din bucate.

De acum, bănişorii a milioane de studenţi le vor servi drept masă, după ce, în ultimii ani, cam făcuseră foamea, trăind doar din pensia nesimţită şi şpăgile strânse la ciorap de la generaţii de cotizanţi. Ordinul dat aseară, pe genunchi, de Archaeopteryxa unsă şefă peste Educaţie de pupilul ei în ale plagiatului a fost un fel de cântec de lebădă cântat de o bufniţă: a sunat a pagubă pentru viitorul intelighenţiei mioritice. Cu ultimele puteri, necromanta şi-a înviat colegii academicieni, mulţi dintre ei morţi şi îngropaţi de ani buni, permiţându-le să revină la viaţă universitară şi să-şi reia locurile de rectori, decani, prodecani, adică, mai pe scurt, de gropari ai învăţământului românesc.

Tot ce a încercat să schimbe în bine hulitul „ministru fără bac” Funeriu, Archaeopteryxa a stricat, cu ciocul şi ghearele ei ascuţite. Examenul de bacalaureat va deveni, de la anul, o mascaradă menită să promoveze legiuni de vangheloizi şi becaloizi. Dinozaurii din învăţământ vor putea păpa de acum înainte nu doar banii studenţilor, ci şi banii poporului, dacă au avut inspiraţia să candideze pentru Parlament pe listele USL. Orice incompatibilitate dispare, dovedind că în România uselistă deja a treia putere în stat, justiţia, a încetat să mai existe, iar legile sunt făcute şi aplicate de guvern, prin ordonanţe, şi de Parlament, prin legi cu dedicaţie.

Practic, prin ultima poruncă dată de ea, Archaeopteryxa a huhuit a mort, precum cucuvaica, prevestind moarte şi jale pentru anii care vor veni. Această necromantă şi-a înviat dinozaurii nu doar din dragoste colegială, ci şi din iubire faţă de propria piele: la anul, ea va ieşi la pensie şi a vrut, astfel, să se asigure că va avea cuibar călduţ la Politehnică şi va mai putea scoate nenumăraţi pui, după chipul şi asemănarea prostanozaurului din fruntea ţării.

România demonstrează astfel lumii că până şi un geniu ca Darwin s-a înşelat: evoluţia la noi funcţionează invers. Adică, în cazul Apocalipsei de anul ăsta, vor supravieţui dinozaurii, deşi sunt tâmpi, greoi şi neadaptaţi vremurilor şi vor dispărea, în schimb, fiinţele mai mici şi mai inteligente, care-şi vor căuta fericirea în alte zări. Ce va rămâne aici? O colcăială de nevertebrate dându-şi coate la promoţiile la ulei şi, deasupra lor, o gaşcă de dinozauri suverani, călcând în picioare lege, logică, bun-simţ.

Apocalipsa este aşadar peste noi. Moarte bună, România, oriunde te-ai afla!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare