Elena Udrea e o femeie curajoasă. S-a dat cu paraşuta. S-a dat cu tiroliana. S-a dat cu Băsescu (în sensul că i-a fost fidelă, obsedaţilor, nu în alte sensuri!), atunci când toată lumea îl înjura pe Băsescu. Când a auzit, din turnuleţul ei de fildeş încrustat cu cristale Swarovski, că românii sunt atât de săraci că nu mai nici cu ce să-şi cumpere pâine, şi-a tras pe ea blugi noi, pantofi roşii cu toc cui, a scos patru ouă din poşetă şi-un kil de făină electorală şi le-a făcut cozonaci.
Dar şi-a dat seama că nu-i de-ajuns. Că trebuia să ne demonstreze că ea poate şi mai mult. Ar fi intrat şi-n groapa cu lei, ca profetul biblic, dar unde naiba să găsească ea lei, când ex-ul Cocoş n-avea gropi cu lei, ci numai movile de euro? Neavând deci groapă de intrat în ea, Nuţi, suflet de viteaz, a decis să intre o ţâră la DNA. Adică acolo unde majoritatea politicienilor intră cu ceas Rolex de aur şi ies cu cătuşe de oţel. Ce dovadă mai mare de curaj vreţi, miticilor? La DNA, Năstase s-a dus tremurând, Ciuvică venea bâlbâindu-se, iar Patriciu plângea de-i sălta foie grasu’ întrânsul. Numai dna Nuţi s-a dus fluierând, ambetată, ca şi cum ar fi mers în excursie la muzeu cu clasa.
Ce-o fi făcut acolo preţ de două ceasuri, ce filme le-o fi povestit procurorilor, ce amintiri din copilăria ei minunată, când n-avea manichiură french style, ci pământ sub unghii, Pleşcoi style, nu putem şti. Cert este că, odată ieşită din clădire, dna Udrea şi-a luat mutra de sfântă muceniţă a temniţelor misogine şi a declarat că totul e o lucrătură politică, ea fiind complet neprihănită – ceea ce e de înţeles, căci Cocoş ăla, în ciuda numelui, avea şi el o vârstă, săracu’. Dacă vă mai amintiţi, absolut toţi marii corupţi ajunşi până la urmă la bulău au avut acelaşi limbaj în faza anchetei penale: ei sunt nevinovaţi, da’ procurorii e răi şi, după caz, băsişti/pontişti/misogini/vânduţi americanilor.
Iar dna Udrea a mai declarat ceva la DNA: că ea respectă aşa de tare legea încât, deşi avusese o zi groaznică de campanie, cu alergături, pupat moşi&babe şi zâmbit fals în selfie-uri cu ginecologi amatori, a decis să-şi facă puţin drum şi pe la DNA. „Am înţeles că dosarul trebuie închis şi n-am vrut să amân declaraţia”. Carevasăzică, dna Udrea n-a dorit să-i mai lase pe procurori s-o lălăie cu dosarul lui Pinalti şi, în augusta-i milă, şi-a zis: „Hai, fată, să mă duc şi la DNA, să le scriu la ăia declaraţii, scrie-i-ar popa să-i scrie de pârliţi!”. Deci ce înţelegem noi de aici? Că toţi cetăţenii se duc la DNA când vrea muşchii lu’ DNA să-i cheme, numai dna Udrea merge când vrea glezna ei fină, între un epilat inghinal scurt şi o şedinţă de masaj la spa.
Bineînţeles că nu-mi fac niciun fel de griji că procurorii i-ar putea face ceva dnei Udrea. Doamna e mai intangibilă ca particula lui Dumnezeu. Nimeni şi nimic n-o pot atinge, ba nici măcar de-o extensie platinată din capul ei nu se poate atinge nimeni, întrucât Nuţi e cinstea întruchipată. Ce-a făcut Cocoş, cu şpaga de la Microsoft, e treaba lui Cocoş. Să rămână el şi nefutut, şi cu banii luaţi. Ce-o fi făcut Pinalti, iarăşi e treaba lui Pinalti.
Dna Udrea e frumoasă ca România şi pură ca aerul scandinav. Ea va fi preşedinte al unei ţări frumoase, cu oameni frumoşi, cu poşete frumoase, cu pantofi frumoşi, cu gale de box minunate. Şi, ca să închei tot cu o vorbă frumoasă – ştiu că doamnei îi plac citatele celebre, aş sfătui-o să renunţe la ăla cu Omnia mea mecum porto (însemnând, probabil, „Tot ce am, am din port”) şi să adopte deviza Ordinului Jartierei: Honi soit qui mal y pense: „Ruşine celui ce gândeşte de rău despre jartele”.
