Moderata turmentare, evident cetățenească ne cuprinde ușor ușor. Dinspre cap către călcăie, dus-întors, mereu din contrasens. "Eu cu cine votez?" Întreba cetățeanul din "O scrisoare pierdută" acum mai bine de o sută de ani. Era de-ai noștri și el, nu-i vorbă, românesc pur sânge. Mă rog, nu tocmai pur, era parfumat cu ceva țuici, dar poți să-l judeci? Alde Farfuridi și Brânzovenescu erau pe-atunci ca și acum. Preferatul meu rămâne însă, Agamemnon Dandanache, mârlanul mârlanilor, jalnic și din perspectiva gândacilor, fiindcă el păstrează scrisorica pentru a beneficia de avantajele ei pe termen prelungit.
Să ținem cont că respectiva piesă de teatru a avut premiera în 1884. România era încă mică, două principate unite. Rege era Carol I, iar printre oamenii politici puteai număra vreo câțiva respectabili. Cu toate acestea, piesa prezenta o realitate a momentului. În prezentul nostru minunat, avem o imitație de neamț în frunte și o droaie de Trahanache, Dandanache, Farfuridi & Co. pe lângă. Cetățeanul, "apropitar" au ba, tot turmentat este. Întreb: cine ar trebui să-și asume rostul trezitoarei ceștii de cafea? Cine ar trebui să-l scoată din turmentare? Presa? Mass media? ONG-urile? Biserica? Poliția? Mama Omida?
Nu știu cui credeți voi că îi revine această responsabilitate, dar eu cred că îi revine școlii. Trist, nu? Faza cu "Deșteaptă-te române" e clar fără de folos. Carevasăzică ce să ne mai deșteptăm că suntem deja deștepți încă de pe când ni se zicea daci. Vom mai rămâne multă vreme turmentați fiindcă habar nu prea avem care e treaba cu separarea puterilor în stat. Ce separare? Care stat? Deputați și senatori? Aceeași marmeladă cu iz incert. Sunt convins că există destui votanți care nu știu ce treabă are "guvernul" cu "executivul" sau ce-i aia un minister. Toate aceste lucruri ar trebui predate responsabil în școală. Da, ar trebui să existe repetenți cu 10 la matematică, dar 4 la educație civică, dacă mai există așa ceva.
Sigur, toți știm ce ar fi trebuit "să se facă", dar purceaua e moartă în coteț și noi ne facem că nu știm ce pute. Sictirul depresiv care ne-a încleiat pe canapele și care ne-a transformat în comentatori pasivi ai propriei vieți, nenorocește sensul democrației. Trăim astfel ca în Evul Mediu, conduși de Voința Domnului. Ne stă ca popor să dăm vina pe soartă și Dumnezei, pentru că e comod. Ne îmbătăm cu ce ne convine ori de câte ori nu ne convine ceva. Românul se turmentează singur, iar când se mai trezește și vede ce-a făcut, dă vina pe băutură. Facem același lucru de peste o sută de ani, e timpul să ne asumăm soarta și să facem ceva cu ea. Vorba cântecului… ăla cu "soartele" și cu "dușmanii".
