Dacă îți place să te bată soarele-n cap, chiar și prin umbrelă, nu evita să te bucuri de terase. Problema e că, dacă vrei să stai la o terasă în Centrul Vechi, și ai de gând să experimentezi, alegerea unui scaun din multitudinea celor așezate haotic pe străzi e o adevărată loterie a vizelor. Așa că aleg Coco Bongo pentru că numele e altfel și e o liniște deplină pe terasă.
Mă așez la o masă pe terasă și imediat mă abordează un tânăr chelner, vizibil toropit de căldură și puțin neentuziasmat de prezența mea, care, evident, o să-i solicite numeroase ieșiri din răcorosul interior. Îmi pune meniul pe masă și încep să observ că la Coco Bongo ai putea să mănânci aproape orice. Diversitatea meniului e încurajatoare pentru apetitul meu: de la supe (10 lei) până la mușchi de vită cu sos de trufe (46 de lei) cu escală prin pizza, paste și… hamburger. E un mix nebun americano-italian, cu beri la metru și pizza la metru. Ar fi chiar Coco Bongo să facă și mămăligă la metru.
Comand un Espresso dublu (13 lei) ca să-mi pun mintea în mișcare și să o pregătesc de dezmățul culinar, dar, până să-mi aleg mâncarea, mă pierd în meniul de băuturi. N-am apucat să compar, dar pare mai mare decât cel destinat mâncărurilor. Dacă ai de gând să-ncerci „puțin din multe”, aici e de tine. Revenind la mâncare, am optat pentru ceva foarte ușor, ca pentru o după-amiază: creveți marinați (38 de lei). Nu poți să dai niciodată greș cu fructele de mare.
Până a sosit comanda, cel mult o așteptare de 10 minute, am putut să admir și decorul din interior care este foarte captivant. Mixul de care vă vorbeam mai sus e reprodus foarte bine pe pereții localului și trebuie să știi când să te oprești din a „mânca” decorul cu privirea, altfel ți se răcește comanda-n farfurie. Da, comanda era de mult în fața mea când eu încă îmi pierdeam ochii pe afișele colorate de pe pereți. Bun, creveți marinați. Adică? Observ o farfurie mare, albă, o lămâie verde tăiată-n două, foarte mult sos și doar câteva bucățele de creveți. Ce-i drept, nu era precizat gramajul în meniu, deci nu aveam de unde să știu la ce mă înham. Mi-am spus că asta n-o să-mi țină de foame, așa că m-am apucat de treabă cu multă migală. Sosul acela are ceva special: e foarte bun. E atât de bun, încât sigur merge și cu pâine întinsă prin el, altfel nu-ți vine să-l lași în farfurie. Dar așa cum am spus, nu m-am săturat (unde mai pui că fructele de mare nu sunt nici cele mai sățioase), așa că am consultat iar meniul, optând pentru o porție de cartofi prăjiți cu sos dulce. Partea amuzantă, până la a primi și cartofii prăjiți, este că, pe terasă, masa unde m-am așezat din întâmplare era lipită de un geam mic care ducea la bucătărie, și cât mi-am așteptat cartofii, se auzea foarte clar ce vorbeau angajații, unele glume fiind chiar amuzante. Cartofii prăjiți, din fericire pentru toată lumea, nu sunt cartofi congelați. Sunt preparați ca la mama acasă și arată întocmai, iar sosul dulce este extraordinar, deşi am auzit că cel picant este o adevărată bombă, aviz amatorilor.
Ca să te saturi și să încerci și ceva exotic, trebuie să scoți din buzunar cam 60-70 de lei/persoană, dar merită să-ncerci dacă-ți place puțină fantezie în farfurie. Pe lângă asta, Coco Bongo mai are un avantaj: numele. Spune-i cuiva că ai mâncat acolo și o să fii martorul unei reacții foarte amuzante. Cât despre servire, încearcă să nu pui la suflet. Sunt tineri și au nevoie de un loc de muncă.
