Una dintre strategiile deja bine cunoscute ale așa-zișilor jurnaliști de la Antena 3 este aceea de a scormoni foarte adânc în biografiile inamicilor, în speranța de a găsi cine știe ce mare subiect de presă, astfel încât aceștia să fie puși, bine mersi, cu botul pe labe, cu un upercut fatal de ziarist. Uitați-vă numai la pseudo-scandalul cu diploma de bac a lui Daniel Funeriu din Franța. Sau, mai corect spus, la presupusa absență a acesteia și la excesul de zel caragialesc al lui Radu Tudor.
Din păcate însă, o mare parte dintre jurnaliștii români ajung să plagieze exact această modalitate de a face presă. Iar mai trist este momentul în care una dintre persoanele mai mult decât respectabile din România anilor ’90, recte Florin Iaru, ajunge, din nefericire, plagiator antenist.
Într-un articol publicat acum câteva zile, intitulat , poetul de la Cațavencii dă și luptă, neicusorule, împotriva acestui nou vrăjmaș al poporului, care a îndrăznit să susțină o chestie elementară: că 46,24% nu înseamnă 50%+1. La o adică, în timp ce colegii săi ideologici de la Intact erau ocupați să scormonească în trecutul securist al Aspaziei Cojocaru (mai mult decât ironic, domnule Felix, nu-i așa?), poetul de la Cațavencii îi plagia la greu, făcând o chestie similară cu Iulia Motoc.
Bun, și care-i poanta aici? Păi, domnul Iaru o acuză pe Iulia Motoc de plagiat. Mai exact, în timp ce-i frunzărea blogul, a găsit niște articole care, la o căutare pe Goagăl, puteau fi găsite în presa străină. Trecând peste penibilul de a acuza o persoană că plagiază pe blog, scopul lui Florin Iaru este, fără doar și poate, acela de a opune plagiatul lui Ponta celui al judecătoarei de la CCR și de a scoate în evidență că, dom’le, și ăștia din barca lui Băse ar fi, vezi Doamne, la fel de farisei. Din păcate pentru redactorul de la Cațavencii, argumentele sale frizează puțin penibilul, măcar pentru o persoană de la care poți avea anumite așteptări. Că doar totuși Florin Iaru nu este chiar Radu Tudor sau Mircea Badea.
Deci, domnule Iaru, mulți oameni care au bloguri au anumite secțiuni care se intitulează „”. Adicătelea știri cum ar veni. Unde oamenii mai dau copy-paste la niște articole pe care le consideră interesante, ca să vadă și omu’ care intră la ei pe blog una, alta. Și în plus, domnule Iaru, să știți că nici nu avea cum să le posteze altfel decât „by Iulia”, pentru că ea este singura persoană care postează pe blogul ei. Dar asta nu înseamnă că-și asumă maternitatea acelor postări, cum a făcut Dottore Ponta cu teza lui de doctorat și cu o carte. De multe ori totuși, ura te face să nu observi niște chestii elementare, precum convențiile unor postări pe blog.
Ah, și apropo, să nu uit! Domnul Iaru se declară stupefiat de faptul că Iulia Motoc este, cel puțin pe blog, mai multilateral dezvoltată. În propriile sale cuvinte, „Am frunzărit blogul înaltului judecător blond, cuprins de visare. Ce nu găseşti acolo! Poezii, artă plastică, istorie, filosofie, sociologie, politică. Iată, mi-am zis, un caz exemplar de interdisciplinaritate”. Păi, dacă ați fi petrecut ceva mai mult timp pe blogul Iuliei Motoc, ați fi putut observa, la secțiunea „About me” (asta înseamnă „Despre mine”, apropo), că stimabila are două doctorate, unul în drept și altul în filosofie morală. În plus, are mai multe studii și articole decât are Ponta citări în teza lui, ori Antonescu nopți de somn la Cotroceni. Cam așa e cu unii oameni, mai citesc și ei niște chestii. Chiar dacă sunt femei și, mai presus, blonde. De la drept.
