Observând furia și teama iscate prin minunata noastră lume "civilizată" de către afiliații islamului, am dedicat ceva timp analizării fanatismului. Ce îl provoacă? Ce îl întreține? Din punctul meu de vedere, fanatismul e o boală a cunoașterii, iscat preponderent din cunoașterea de tip dogmatic, de-asta e des întâlnit pe fondul religiilor, mai ales al religiilor pe care le-aș numi moderne, cum ar fi creștinismul și islamismul. Numesc fanatismul boală a cunoașterii fiindcă se petrece pe fondul îmbrățișării unui sistem ermetic, dat, ce nu suportă argumente din exterior.
Fanaticul se refugiază în tancul dogmatic și de acolo începe să tragă în toate direcțiile. Țin să remarc și alte forme de manifestare, cum a fost nazismul sau cum sunt astăzi veganii ăia care îți răstoarnă farfuria cu friptură ori ecologiștii care sabotează agresiv fabrici sau mai știu eu ce. Fanaticul este în primul rând un individ limitat, a cărui boală îl face imun sau chiar alergic la orice nu se potrivește propriului sistem. Vreau să fac o paranteză pentru a aminti de experimentul Milgram, în care oameni au ajuns să provoace suferință altor oameni, pentru simplul fapt că cineva îi autoriza, îi îndreptățea. Experimentul studia obediența, argumentând că dacă omului i se dă o comandă de către o autoritate, acesta va trece peste pragul moralității și o va executa. Putem lua exemplul biblic al lui Avraam căruia Dumnezeu îi spune să-și sacrifice fiul. Luat ca atare, Avraam poate fi numit fanatic. Atunci când întreaga ta cunoaștere se rezumă la ogradă și Biblie, vei ajunge să comiți nenorociri dacă îți apare vreun dumnezeu în vis, mai ales dacă ești complet străin de metaforă și abstractizare. La fel poți ajunge să agresezi un mâncător de carne pentru a salva vițeii sau să snopești în bătaie un om care nu știe imnul echipei tale preferate.
Multe dintre atrocitățile lumii au fost comise în numele binelui. Răufăcătorii își afirmă intențiile "rele" și identitatea malefică numai în povești. Inchizitorii apărau lumea de eretici, erau niște eroi, nu? Singura armă împotriva fanatismului este diversitatea, expunerea celui afectat la cât mai multe feluri de a fi. Există un motiv clar pentru care dictatorii își mențin popoarele în beznă, limitarea cunoașterii îl face pe om prizonier al dogmei și astfel îl transformă în instrument. Și noi creștinii am fost prizonieri ai doctrinei bisericești până la Iluminism. Nu raționalismul în sine a slăbit gheara religioasă, ci diversificarea educației. Din păcate, amenințarea percepută dinspre islam generează o reacție de sens opus, dar cu aceleași efecte. Lideri extremiști au început să se ridice prin Europa. Mă aștept să văd în curând magazine arăbești incendiate prin Franța sau alte astfel de nenorociri. Martin Luther King a reușit să-și ducă visul la îndeplinire fără violență deși, e drept, a fost asasinat. Luther King a înțeles că încurajarea agresivității va dăuna cauzei. "This revolution will not be televised" (această revoluție nu va fi televizată) spunea el, referindu-se la faptul că nu va permite media să-i tergiverseze mișcarea. Deci se poate și fără a răspunde urii cu ură. Dacă tot am adus vorba de Martin Luther King, aș aduce vorba și despre originalul Martin Luther, părintele reformei, a cărui traducere a Bibliei a marcat începutul unei noi ere. Fenomenul nu e atât de spectaculos dacă stăm să ne gândim puțin. La 1500 era plin de analfabeți, deci să traduci Biblia din latină nu rezolva chiar așa mare lucru, dar această mișcare a stârnit scânteia ieșirii din beznă. Cel puțin teoretic, un om capabil să citească Biblia singur nu mai era la mâna interpretării bisericii.
Alături de alte realizări ale vremii, creștinătatea s-a mai luminat puțin. Islamul își va tempera latura agresivă în ziua în care adepții săi fanatici vor vedea că lumea este mult mai mare decât moscheea, iar acest lucru se va întâmpla când vor fi suficient de mult expuși la diversitatea lumii. Sunt necesari zeci de ani pentru asta. Până atunci, principalul inamic pe care îl avem de înfruntat este teama, culmea fiind că exact această teamă este scopul terorismului. Cred că suntem îndeajuns de inteligenți pentru a înțelege că avântarea spre extremism nu ne va păzi de nimic, așa cum nici atitudinea de miel creștin nu-i vreo izbândă. Nu aduc în discuție vreo bizară cale de mijloc, ridic problema unei căi alternative, lucide, în care ne ștergem spumele de la gură și ne delimităm clar identitatea culturală fără a deveni rigizi ca niște țațe moraliste de provincie. Declinul Vestului nu e cauzat de Islam, ci de aroganța și pasivitatea europeanului de rând, căruia nu i-a păsat că guvernul său susține abuzarea statelor africane sau încurajează animozități în Orient. Astăzi ne mirăm că echipa Franței e plină de africani și ne facem că nu înțelegem de ce. Suntem datori să nu fim ignoranți.
Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 12 (1208) – 12-25 septembrie 2016
