HomeSocialFetele rele ajung unde vor, fetele bune ajung la...

Fetele rele ajung unde vor, fetele bune ajung la Târgşor

Te uiţi la fătucile astea pe care le tot saltă mascaţii pe bandă rulantă, de zici că s-a spart vreo conductă de bunăciuni, şi nu-ţi vine a crede. Fete tinere, frumoase de pică (sau mă rog, de Bică!) şi buuuune de pus pe rană şi alta nu, s-au dedulcit la averea statului şi-acuma dau cu subsemnatul pe la Parchet. Când vezi la televizor cum le bagă ăia la dubă, ai impresia că te uiţi la Ştirile de la ora 5 şi te-aştepţi s-o auzi pe crainică dezvăluind că a mai fost destructurată vreo reţea de prostituate de lux a clanurilor Clămparu, Ştoacă, Sadoveanu sau a altor clasici în viaţă.

Dar nu, bunăciunile alea nu sunt prostituate. Sunt foste directoare, şefe de servicii, secretare de stat şi alte ştabe (nu ştiu dacă există cuvântul, da’ li se potriveşte) care au semnat ca primarul, prin ministere. Nu zic, s-au îmbogăţit şi ele – şi dacă nu credeţi, uitaţi-vă la averea Crinuţei Dumitrean, fosta Miss Bistriţa, care la 30 de ani avea bani cât să paveze toate trotuarele din oraş cu ele – dar pe lângă milionul de euro agonisit, din şpăgi, de fătuci, adevăraţii granguri au strâns zeci de milioane.

A meritat, fetelor, să faceţi pe carnea de tun pentru şnapanii din PDL, PNL, PSD şi de unde naiba mai sunt? Păi de-aia aţi făcut voi trei facultăţi, şase masterate şi două doctorate pân’ la 30 de ani, ca să înfundaţi puşcăria din Târgşor la 35? La cum arătaţi, mai bine v-aţi fi apucat de filme porno sub franşiza „Bună pentru România”, că măcar acolo câştigaţi un ban cinstit şi aveaţi de-a face şi cu băieţi tineri şi frumoşi, nu cu toţi libidinoşii care v-ar fi putut fi bunici.

Sau, dacă tot aţi ales calea asta, măcar vă ţineaţi de meserie în grup infracţional organizat, tati, nu plecaţi pe cont propriu. E o nebunie să prestezi singurică pe trotuarele ascunse ale politicii mioritice. Îţi trebuie neapărat un protector, un nene, un ceva, acolo, să-ţi ţină spatele protejat când te-apleci prea mult după bani. Pentru că nu toate fetele bune, frumoase şi foste miss reuşesc să ajungă cineva în politica mare, ci doar cele care au codoş. Pardon, am vrut să zic Cocoş.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare