Pe vremuri, dacă e să dăm crezare cohortelor de pensionari fesenişti şi batalionului de femei de la APACA, era suficient să apară Iliescu ca să răsară soarele, chiar şi în pragul serii. Astăzi, când apare Ponta nu mai iese nici măcar un soare cu dinţi, în schimb se ivesc, din pământ, din iarbă verde, tot felul de indivizi în salopete, care se fac că muncesc.
Dacă vă mai amintiţi, în urmă cu vreo lună, când toată presa vuia că de şantierul metroului din Drumul Taberei s-a ales praful, deodată apare Ponta şi şantierul prinde viaţă şi duduie de ritmurile muncii susţinute. A doua zi, evident, prin zonă sufla vântul, nici urmă de muncitori.
Unde să fi dispărut toate echipele alea de pontatori n-am habar, dar culmea e că n-a trecut nicio săptămână şi scena s-a repetat, la Rediu, în Moldova, la gazoductul Iaşi-Ungheni. Zeci de muncitori se căzneau să monteze ţevi, ca-ntr-un furnicar al hărniciei, sub privirile mongoloide ale premierului. Ghinionul naibii a făcut însă ca Ponta să plece, în aceeaşi seară, iar a doua zi, de pe şantierul de la Rediu dispăruseră nu doar muncitorii, ci şi utilajele, ba chiar şi ţevăraia, abia montată!
Acum, ce să vezi? Nişte mineri se blochează în subteran, la Roşia Montană şi ameninţă să nu mai iasă de-acolo până nu se votează proiectul Gold Corporation şi până nu le face şi lor guvernul un lac balneoclimateric de cianură, să aibă unde-şi obloji oasele, la bătrâneţe. Foarte straniu e că minerii aveau salopete impecabile şi căşti mai albe ca neaua, spre deosebire de colegii lor din Gorj, care-s mai murdari ca nişte coşari.
Stau şi mă întreb: oare greviştii în cauză chiar erau mineri get-beget sau tocmai fuseseră aduşi cu ziua, din Drumul Taberei, via Rediu? Nu de alta, dar la câţi regizori de talent există în USL, de la Stivăn Şpilberg (Hrebenciuc) la Vittorio De Sila (Iliescu), nu m-ar mira ca toate poveştile astea să fie, de fapt, nişte dramatizări cum nici Sergiu Nicolaescu nu reuşea, în filmele lui cu ingineri comunişti, turbine-gigant şi depăşiri de plan.
Păi nu-i ciudat? Locuri unde nu s-a mai ridicat o unealtă de când s-a dat cercopitecul jos din pom sunt cuprinse, subit, de febra muncii de îndată ce soseşte Ponta. Mineri în costume impecabile intră în grevă, dar ies imediat ce vine Ponta, grăbindu-se, mai mult ca sigur, să-şi schimbe costumele, pentru a intra, în zilele următoare, în pielea altor categorii socio-profesionale, potrivit scenariului. Ba, într-o ţară cuprinsă de blestemul lenei şi apatiei, simpla apariţie a prinţului fermecat a mai produs o minune, reuşind s-o trezească din somnul ei aparent veşnic până şi pe Crina, frumoasa din pădurea adormită. Şi unde mai pui că Ponta nici măcar n-a pupat-o ca s-o trezească!
Victor Viorel a ajuns un fel de Superman, Batman şi Spiderman la un loc, capabil să rezolve orice problemă prin simpla lui prezenţă. Nici nu ştiţi cât sunt de bucuros că pot fi contemporan cu un asemenea supererou. Dacă aş fi Daciana, nu m-aş lega eu cu lanţuri, l-aş lega pe Victor Viorel Parşivel, şi nu de gardul Parlamentului, ci de parapeţii autostrăzii Bucureşti-Arad, să vină după el, ca muştele la miere, toţi figuranţii lui de Oscar. La pariu că, dacă s-ar face aşa, până de Crăciun autostrada asta ar fi gata?
Exclusiv online
