HomeSocialD'ale cetateanuluiGăeşti, adevărata spaimă a Loteriei

Găeşti, adevărata spaimă a Loteriei

Aho, aho, copii şi fraţi, staţi puţin, nu mai jucaţi: să ridice mâna acela dintre voi care nu era convins că Marele Report de peste an la Loto 6/49 va fi câştigat la extragerea specială de Anul Nou. Nimeni? Chiar nimeni?! Un sincer bravo, ştiam noi c-ai noştri sunt întotdeauna mai inteligenţi decât ai lor! O adevărată minune statistică a transformat Găeştiul în Maglavitul loteristicii româneşti: Premiul cel Mare a fost adjudecat şi împărţit de doi găeşteni, care au jucat la aceeaşi agenţie, la distanţă mică în timp unul faţă de celălalt. 

Cei "doi băieţi simpli din Găeşti", cum citim în presă, au ratat de puţin momentul de vârf al coincidenţelor din toate timpurile, acela de a depune unul după altul buletinele câştigătoare. Comisia de Investigare a Hazardului, Determinărilor Numerologice şi Influenţelor Astrale a Academiei Caţavencu s-a reunit urgent la aflarea senzaţionalei veşti, şi suntem în măsură să vă prezentăm concluziile trase după câteva ore de dat cu presupusul şi zarul în redacţie:

1. Acum câţiva ani, grosul marilor câştigători la 6/49 îl dădea Galaţiul. Ajunsesem aproape de o mutaţie în oraşul dunărean când fenomenul a încetat brusc, după sublinierea lui în mass-media. Era normal ca tot o localitate din clasa lui "G" să devină noul punct "G" al norocului la loterie.

2. Nu cunoaştem încă amănunte, dar ne încearcă talentul lui Nostradamus: suntem siguri că "băieţii simpli din Găeşti" au jucat câte trei variante simple, nimerind pur şi simplu aceeaşi combinaţie şi la aceeaşi agenţie. Nimic mai simplu, şi noi am visat de multe ori o asemenea posibilitate şi am jucat numai în grupuri de câte doi, repartizate pe agenţii. Se vede însă treaba că, în ce priveşte punctul "G", mai avem mult de lucrat şi combinat.

3. E posibil ca primul băiat simplu din Găeşti să se fi întâlnit, după depunerea buletinului, cu al doilea băiat simplu din Găeşti, cu care se cunoştea dintr-o simplă întâmplare. Fiind băiat simplu şi din Găeşti, primul i-a arătat celui de-al doilea buletinul cu variantele jucate, iar acesta le-a reţinut dintr-o privire simplă deoarece şi el era tot băiat simplu din Găeşti. Mai departe deduceţi şi singuri, că e simplu şi la mintea oricărui cocoş din Găeşti.

4. Lucrătoarea din agenţia în cauză l-a recunoscut în primul băiat simplu intrat pe băiatul care o părăsise în trecut dintr-un motiv simplu: nu-i mai dădea bani de băut din încasări. În plus, el îi reproşa mereu că-i fată simplă, de la ţară, nepotrivită unui băiat aşa de simplu din Găeşti. Ca să se răzbune, a completat un alt bilet cu variantele simple jucate de fostul prieten, pentru ca în eventualitatea unui câştig să nu ia el singur şi simplu toţi banii, incluzând buletinul în oferta celor gata completate. I-a reuşit de minune, cu specificaţia că, fiind într-adevăr o fată simplă de la ţară, nu s-a gândit la cea mai simplă răzbunare – aceea de a fi chiar ea jumătatea loteristică a respectivului.

5. Există şi al treilea băiat simplu din Găeşti, care a conceput varianta câştigătoare; n-a avut însă bani de bilet, din cauza nivelului de trai mai mult decât simplu din Găeşti. În consecință, a dat un anunţ în "Tulnicul Găeştean", cotidianul local: "Ofer la preţ avantajos variantă câştigătoare la Extragerea Specială 6/49 de Anul Nou, din sursă sigură – unchiul meu din Loterie. 10 lei/variantă, uşor negociabil, se vinde numai la pachet cu alte două variante necâştigătoare şi un număr jucat la Noroc, tot necâştigător. Se acceptă şi barter, cu vin alb bisericesc, fără zahăr şi sulfiţi". Omul este azi extrem de necăjit c-a găsit doar doi clienţi şi n-a reuşit astfel să facă din tot Găeştiul un oraş cu bani de Bobotează în buzunare.

Vorba lui Nichita: "Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles". Nu şi pentru noi, românii, care doar ne facem că nu pricepem cât de simplu se petrec atâtea miracole complicate într-o ţară rămasă în simplitate.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare