HomeSocialGânduri pentru partid

Gânduri pentru partid

Aş face un partid. Unu’ mic, drăguţ, uşor de purtat ca un breloc, care să nu necesite îngrijiri speciale şi să nu consume mult. Hibrid. Adică să meargă şi cu stânga, şi cu dreapta, iar dacă rămâne în pana prostului de Opoziţie cam ca peneleu’ lui Antonescu, să se poată încărca rapid din priza băieţilor deştepţi sau de la pompa lui Patriciu până îl ia viitoarea guvernare la remorcă.

Pentru statut m-aş consulta cu nea Valerică Stoica şi cu nea Viorel Hrebenciuc, aşa încât să n-am probleme dacă i se ard bujiile unuia ca Geoană sau dacă sare din viteză când îl apucă pe Cristi Preda derapajele controlate de pe blog. Şi, desigur, aş pune, de la bun început, câţiva piloţi să se antreneze pe drumurile din secuime ca să înveţe toate tehnicile UDMR de intrare pe traseul guvernării.

Aş face un partid nemaivăzut, gândit să-şi schimbe culoarea imediat după alegeri şi-n care să poată intra lume multă şi pestriţă ca-n microbuzele navetiştilor de Leordeni. I-aş pune un nume uşor de ţinut minte, ceva popular gen OTV, Pro TV sau RTV, şi o siglă inspirată din tatuajele mogulilor, ca să pară războinic şi neînfricat. Ar răspunde la toate comenzile lui Felix, dar, pentru amatorii de modele retro, ar exista şi opţiunea SOV, care, odată activată, i-ar lovi frontal pe Boc, pe Udrea şi pe Băsescu.

Special pentru domnul Ponta, aş scoate o ediţie limitată cu semnătura designerului de autostrăzi Dorinel Umbrărescu, iar pentru Traian Băsescu, l-aş dota cu un GPS de colecţie blocat pe ruta Bucureşti-Washington. Opţional, ar putea avea şi licurici, mai mari sau mai mici.

Domnului Boc nu i l-aş da să-l conducă nici măcar prin spatele blocului, dar pentru domnul Antonescu aş comanda nenumărate ceasuri de bord fixate la primele ore ale dimineţii, plus o centură de siguranţă în stare să-l salveze din virajele bruşte spre stânga.

Aş face un partid care să circule cu viteză prin ţară şi care să iasă în decor o dată la patru ani. Iar în 2012 să şi rămână acolo!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare