Romania fierbe în disputa titanică dintre aparătorii furibunzi – majoritatea politicieni la putere, respectiv contestatarii înfocaţi – majoritatea cetăţeni nespălaţi pe creier de hipersupermegapropaganda primilor, pe subiectul graţierii dar mai ales al dezincriminării fără sau mai ales cu dedicaţie, al unui set cu grijă ales de fapte penale.
Deoarece pe acest subiect s-a pronunţat deja toată floarea cea vestită, precum şi cea neavenită, a comentatorilor, analiştilor, jurnaliştilor, blogerilor, habarniştilor de meserie, pensionarilor de coadă organizată şi de parc, ca să nu mai amintim de toţi oamenii, omuleţii şi omişorii politici în viaţă, nu insist pe analize şi concluzii proprii.
Aş dori totuşi să atrag atenţia supra unui fapt în general trecut cu vederea cam de toată suflarea gândirii critice mioritice. Respectiv, dacă e să considerăm că s-au terminat cam toate chestiunile arzătoare la ordinea zilii, politiceşte vorbind, cu excepţia celor care ţin de dezincriminări, păi hai să dezincriminăm până la capăt. Măcar odată să fim şi noi, ca popor, uniţi şi consecvenţi într-o problemă majoră, ce frământă atât de vârtos societatea românească.
De ce să ne pierdem timpul, energiile şi banii dezincriminând pe rând, haotic şi conjunctural, tot felul de articole din codul penal, când am putea să o facem odată şi bine, după o matură şi exigentă analiză a necesităţilor nu neapărat ale poporului roman în ansamblu, dar măcar ale clasei politice ce cu mândrie ne păstoreşte de 27 ani, într-o admirabilă unitate de cuget şi simţiri antipenale.
Astfel, cred că s-ar impune obiectiv şi stringent, dezincriminarea tuturor faptelor penale pe care – cu voinţă sau fără de voinţă, politică sau de altă natură – le-ar putea comite politicienii români, indiferent de partid sau doctrină, inclusiv protejaţii lor din administraţie, servicii, justiţie etc, atât în timpul, cât şi ulterior deţinerii de calităţi oficiale, pentru indiferent ce acţiune, inacţiune, faptă, nefaptă, declaraţie sau tăcere, comise în slujba poporului. Dar mai ales, în ce priveşte încercările, reuşite sau eşuate, de lovituri de stat, de palat, de apartament sau alte spaţii şi/sau imobile, precum şi orice atentat la averea dobândită în timpul exercitării funcţiilor, proprietatea fiind, cum bine se ştie, sfântă, indiferent de cuantum şi mod de obţinere.
Dar asta nu e tot! Trebuie să privim şi dincolo de sfera extrem, chiar extraordinar de importantă, dar relativ îngustă a segmentului socio-uman strict politic şi/sau administrativ şi să ne gândim şi la cei mulţi, la poporul suveran, la populaţia (ca să fiu elegant) care la fiecare 4 sau 5 ani trebuie să treacă pe la cabina de vot, pentru a-i reconfirma pe cei cu adevărat aleşi. Şi poporul suveran are unele necesităţi, chiar dacă nu sunt chiar atât de presante, stresante şi importante ca cele ce preocupă clasa politică.
Astfel, luând şi exemplul foştilor fraţi mai mari de la răsărit, ruşii – de la care zeci de ani am luat lumină fără să comentăm ceva, până le-a furat-o marele licurici, de la care care ne prefacem că o luăm astăzi, cu comentariile de rigoare – propun să dezincriminăm şi noi violenţa în familie.
Mai pe româneşte, să ne putem înjura, înjosi şi bate relaxaţi nevestele şi copiii, fără grija intervenţiei neavenite a organelor de stat sau de partid, după caz. Nu că nu i-am bate oricum – asta fiind, ca şi în cazul vecinilor amintiţi, o adevărată cutumă naţională, făcând chiar parte din cultura milenară a poporului roman, la care sub nicio formă nu ar trebui sa renunţăm! Dar de ce să riscăm, fie şi într-un viitor foarte-foarte îndepărtat, să ajungem ca nenorociţii de norvegieni, care nici măcar să ridice tonul la copiii lor nu mai au nici dreptul, nici obiceiul? Că de neveste …..
Şi dacă tot veni vorba de valorile tradiţionale, să nu uităm de familia tradiţională, de preferat ortodoxă, care poate şi trebuie să fie formată neapărat dintr-un bărbat şi o femeie, diferenţa de vârstă dintre ei fiind absolut lipsită de importanţă, ca şi existenţa unor acte oficiale, cât timp nu se atentează la dreptul sfânt al bărbatului de a-şi bate, eventual viola, jumătatea. În acest sens, propun dezincriminarea oricăror forme de pedepsire a celor care militează, chiar cu violenţă, pentru statuarea principiilor de mai sus ca unice forme de convieţuire între cetăţenii români. Pentru asta, este de preferat ca mai întâi să se organizeze un mare referendum naţional, în care poporul suveran să se pronunţe ca atare.
Mai mult, nu ar fi rău să interzicem prin lege, ca în vremurile bune, alte practici şi obiceiuri sexuale, în afara celor aprobate de SS al BOR şi promovate de preoţii din dotare. Dar să nu divagăm, acum important nu este ce trebuie să interzicem, cât ce mai dezincriminăm, în interes national.
Ca ultimă propunere personală, să nu se interpreteze că deţin monopolul domeniului, aş aminti dezincriminarea totală, definitivă şi imperativă a oricărui delict de presă, de fapt de mass-media, respectiv dezinformarea, denigrarea, şantajul, propaganda mincinoasă, trucarea şi/sau interpretarea tendenţioasă a orice, oricând, oricum etc etc. Ştiu, veţi spune că este greu, avem CNA, başca organizaţii profesionale de autocenzurare a domeniului. Să fim serioşi, domnilor, ştim cu toţii că CNA este o glumă proastă făcută poporului roman, ca multe altele. Ei se prefac că muncesc – pe foarte mulţi bani de altfel, noi ne prefacem că îi credem, când pretind că iau alte decizii decât cele primite în plic de la Partid. Iar cu organizaţiile profesionale, nici măcar o glumă nu merită să mai stric pe ele, sunt la fel ca familia ortodoxă tradiţională, imuabile. Şi mor de frică dacă văd umbra unui patron.
Dacă mai sunt alte propuneri, vă rog să completaţi. Şi să mai dezincriminaţi, măi flăcăi!
