HomeSocialInstalatorul de la Bruxelles

Instalatorul de la Bruxelles

Recunosc, m-au trecut fiori de groază citind că vom avea parte de directive ale Comisiei Europene şi în ce priveşte trasul apei la WC. M-am liniştit apoi, constatând că e vorba de chestiuni tehnice, axate îndeosebi pe volumul optim al lichidului primordial în contact cu substanţele primordiale eliberate în toalete. Asta pentru a creşte eficienţa utilizării apei, element din ce în ce mai scump odată cu evoluţia civilizaţiei.

Bănuind iniţial o intenţie a de a se face din folosirea apei obligaţie prin lege, am crezut că specificul naţional ne este din nou atacat cu mijloace brutale camuflate în recomandări de la Bruxelles. După asomarea porcului, scoaterea bicarbonatului din mici şi ameninţările la adresa strămoşeştilor ţigări slim de pe buzele piţipoancelor, ar fi fost un nou şi, cred eu, cel mai grav atentat la tradiţie şi particularitate.

Românul a fost mereu frate cu codrul şi ce-a a avut el mai scump pe lumea asta: calul, puşca, nevasta (a lui sau a vecinului) şi buda turcească a creştinului, din fundul curţii; unde ecologistul din fiecare mioritic nu e pervertit de chimicale dezinfectante, hârtii prin care intră degetele sau consum inutil de apă surprins cu contorul nemţesc, lăsându-se în dezmierdarea trilurilor ambientale şi a pănuşilor rezistente şi naturale. Vorbim, desigur, de românul ancestral abandonat astăzi prin satele nesistematizate şi a cărui esenţială contribuţie ne situează pe locul fruntaş în Europa la WC-urile plasate în exteriorul casei şi consumul redus de săpun, deodorante şi alte produse de profil.

Numai că, deportaţi prin restructurarea comunistă în oraşele industrializate, mulţi dintre vajnicii adepţi ai closetului din grădină au luat cu ei şi obiceiurile tradiţionale. Toaletele publice se înfăţişează pline de dovezi ale rezistenţei în faţa modernismului nivelator; colacele sunt nimerite cu precizie elveţiană, produsele iertate de amestecul cu fluxul de evacuare, hârtia folosită nu nimereşte deseori coşul destinat, nemaipunând la socoteală existenţa încă a celebrelor amprente digitale pe pereţi. Pentru cei care cred că aspectele enumerate sunt de găsit doar în locurile cu nivel educaţional scăzut aş avea nişte exemple care, vorba Tovarăşului, nu e cazul să le discutăm aici.

Întorcându-ne la reglementarea apei menajere preconizată de CE, le comunicăm oficial că noi suntem cu cel puţin 2000 de ani înaintea lor. Când ei ne cucereau ca să facă apeducte şi terme, noi ne refugiam în codrii crescuţi falnic cu îngrăşământ natural, moda bio fiind promovată de dacii care trăgeau apa ţintind cu săgeţile în bazinetul lui Zamolxes. UE, stay home!

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare