HomeSocialIohannis e neamţ, da-l românizăm noi rapid

Iohannis e neamţ, da-l românizăm noi rapid

Adus la Cotroceni nu de tăria propriilor vorbe, care sunt sublime, dar lipsesc aproape cu desăvârşire, ci de urletul furibund „Vrem să votăm!” răcnit din sute de mii de piepturi, Iohannis a promis că o să fie un preşedinte altfel. Adică normal. Unul care n-o să suie ziaristele pe mese, nici n-o să-i facă pe ziarişti găozari, nici n-o să-i lase pe protestatari să fiarbă în suc propriu şi nici n-o să spună că l-a înfrânt sistemul când vreun zărghit o să-l stropească pe faţă cu cerneală.

Declaraţiile de sprijin total pentru Justiţie le-au mers la suflet celor cărora, la o adică, nu votaseră nici pentru Iohannis, nici anti-Ponta, ci pro-DNA. Dar, întocmai ca o văcuţă tiroleză care dă suta de litri la hectar şi apoi frige o copită zdravănă în şiştar, dl Iohannis strică tot „mezamplas”-ul şi se aude că ar vrea să-l numească şef al cancelariei prezidenţiale pe Dan Mihalache. Cică i-a fost fidel şi ăsta e un motiv suficient să-l ungă tartor la Cotroceni. Da, dar nevasta, onorabila frau Carmen Iohannis, i-a fost şi mai fidelă, dacă e s-o luăm pe d-astea, plus că arată şi într-un mare fel, aşa că de ce n-ar pune-o pe ea?

De ce l-ar pune pe conu Mialache într-un asemenea post important, când băiatu’ ăsta, parafrazându-l pe Lucreţiu Pătrăşcanu, mai înainte de a fi român e pesedist? Ce legătură are cu liberalismul un băiat de stânga care în anii 90 lăuda în ziarul „Azi” minunatele realizări ale fesenismului, rânjetul de jur-împrejur al lui Ion Iliescu şi delicateţea minerilor veniţi să planteze panseluţe la Universitate? Ce legătură are cu direcţia pro-occidentală, asumată clar de însuşi Klaus Iohannis un aparatcik care, în 2012, spunea că i se rupe lui de parteneriatul strategic româno-american? Şi cât de dedicat valorilor democratice poate fi un tovarăş de nădejde, membru de bază al Internaţionalei Socialiste pentru spaţiul ex-sovietic şi zona Caucaz? A zis cineva Internaţionala Socialistă? Că mie mi s-a părut că aud „Comitern”.

Dom-nu-le Klaus Io-ha-nnis – observaţi că vorbesc rar, cum vorbeşte şi dl preşedinte, ca să ne înţelegem – Dan Mi-ha-la-che ăsta nu e o so-lu-ţie. Sau, dacă vreţi, e o soluţie imorală, cum numai Băsescu, Iliescu sau Constantinescu, care reevalau curvele în fete mari, ar fi ales. Strada, care v-a pus preşedinte, vrea oameni noi, nu pesedişti deghizaţi în liberali, nu cârtiţe roşii poleite cu doctrină liberală. Aţi face bine să ţineţi cont de dorinţa străzii, căci sunteţi ardelean, în primul rând, şi probabil ştiţi cuvintele lui Avram Iancu: „Nu ne-am luptat pentru jucării”. Nici noi, domnule Iohannis, nu ne-am luptat pentru jucării, chiar dacă ni le-ar aduce Santa Klaus.

Carevasăzică, herr Klaus Iohannis trebuie să ştiţi că aveţi o imensă datorie faţă de cei ce v-au făcut preşedinte. Iar saşii sunt oameni de onoare şi nu intră cu datorii în noul an. Altfel, riscaţi să vă românizaţi, să ajungeţi un Ionescu oarecare, mitic până-n măduva oaselor, şi n-o să vă mai spunem „herr”, o să vă spunem „coa’”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare