HomeSocialKaufland își scoate măslinele negre la produs

Kaufland își scoate măslinele negre la produs

 

„Cine ne cunoaște din copilărie știe că eram niște fructe micuțe, banale, extrem de tari și foarte agresive. Îți încrețeam toată gura dacă îndrăzneai să ne deguști. Abia după ce ne-am copt bine și am căpătat această culoare neagră, provocatoare, am fost culese și îmblânzite.”

Acesta e CV-ul pe care și-l fac măslinele negre, în ultima broșură de prezentare Kaufland. Vreun PR-ist care se crede inspirat și amuzant și-a închipuit cum și-ar descrie măslinele viața, începând cu frageda pruncie, în care erau „foarte agresive” cu cei care îndrăzneau să le deguste și terminând cu pubertatea, când au devenit „negre și provocatoare”, probabil cu oricine.

Foarte frumos din partea Kauflandului, e lăudabil că dă slujbe unor absolvenți de particulară, care altfel ar fi devenit agenți de stradă sau, doamne ferește, ar fi ajuns să muncească cu brațele.

Să presupunem că PR-iștii Kauflandului n-ar fi trebuit să-și aplice nemaipomenita fantezie doar măslinelor, mușchiului țigănesc sau deodorantelor, ci și altor produse, pe care vă invităm să le identificați după următoarele prezentări:

–          „Sunt albă și inund gura. De regulă sunt scuipată, dar nu-i nicio problemă nici când sunt înghițită în cantități mici”

–          „Avem grijă de laba ta. Ne mulăm pe extremitatea ta, o învăluim cu dragoste și te facem să transpiri de plăcere”

–          „Bagă-ți mâna în noi. Suntem calde, moi, delicate, degetele tale sunt fericite înăuntrul nostru!”

 

Vă dăm o mână de ajutor. Prima reclamă e la pasta de dinți. Următoarele două?

 

 

 

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare