Citesc pe undeva că beneficiarii “arestului la domiciliu” sunt deja foarte mulţumiţi cu aplicarea noii forme de constrângere legală; deşi nu pot ieşi nici măcar la păcănele şi sunt nevoiţi să le deschidă respectuos uşile poliţiştilor, măsura e binevenită, ca şi una conformă actualului trend de tratare a infractorilor. Bieţii oameni nu mai sunt smulşi abuziv din sânul familiei şi se pot bucura de confortul trudei lor asupra banilor altora. Au chiar libertatea de a se duce la muncă, fără să devieze de pe traiectoria stabilită.
Eu cred că pasul înainte făcut e unul prea timid, atât timp cât respectivii sunt nevoiţi să-şi plătească singuri întreţinerea. Nu mi se pare corect: şi reținuți, şi cu banii luaţi – de administrator. Consider necesară o revizuire urgentă a legii, asigurându-le claustraţilor decontarea integrală a tuturor eforturilor de la buget, adică din banii noştri, că nu degeaba (cum citesc într-un comentariu online) “am îngheţat noi în Piaţă să cadă Băsescu”. S-ar egaliza, nu-i aşa, condiţiile din puşcării cu acelea de la domiciliu, încuierea în celulă necostându-i ceva pe locatari. Actualele diferenţe se constituie într-o gravă discriminare şi un atac la adresa drepturilor cetăţeneşti.
Veţi spune că majoritatea arestaţilor neduşi de acase stau în locuinţe superspaţioase, cu mari costuri ale întreţinerii. Aşa este, dar mai lăsaţi caprele vecinilor, doar n-aţi furat împreună cu ei şi îşi merită cu prisosinţă turnuleţele. Nu v-aţi descurcat, nu aţi fost printre “băieţii deştepţi” pe care îi admiraţi, acum staţi în apartamentele voastre înghesuite şi plătiţi; inclusiv cheltuielile “deştepţilor”, oricum pagubele tot voi le decartați, pe unde sunteţi fraieri. Mie şi treaba cu tăierea accesului la exterior îmi apare ca un act tiranic, mai ales dacă cercetatul e însurat; nu-i frumos să separi aşa omul de amantă, la cheremul dictatorului în fustă din gospodărie. Sexul cu nevasta nu se poate chema unul de plăcere, ştiţi voi foarte bine de ce. Alt caz: când eşti, ca voievodul Gigi, un tip profund religios, ai tot dreptul să ieşi duminica la slujbă, asistat de asistaţii poporului. Eu cred că scăpările astea sunt premeditate de unii oameni ai legii, care se răzbună astfel incorect pe sexul oral primit de la cei izolaţi, când erau liberi.
Aş mai propune ca şi procesele judiciare să se desfăşoare tot la reședințele acuzaţilor. Ar fi de mare folos pentru celeritatea mult dorită, dispărând astfel chiţibuşurile avocăţeşti aducătoare de amânări. Îţi dă judecătorul un telefon că trebuie să fii disponibil la ora cutare – nu mai poţi să spui că ai o urgenţă în altă parte, că nu ai unde; eventual, în baia personală, dar nu ar fi o problemă, poate cerceta magistratul, cât lipsești, dosarul sau un Playboy lăsat pe măsuţă. Dacă vi se par prea avangardiste sugestiile, uitați de filmele americane cu condamnările lor aiuristice. Fiţi europeni, doar de la Mama Europa ne inspirăm noi când protejăm fărădelegea, cu anumite contribuţii ţinând de specificul național. Cea cu anunţatul urmăritului că urmează a i se asculta telefonul având potenţial de intrare în antologia universală a Dreptului.
Ca o concluzie: e destul loc de mai bine. Aş merge până acolo încât, dacă suspecţii şi-au trecut casele pe numele altora sau le au în renovare, să fie declaraţi homeleși ori refugiaţi şi adăpostiţi de cine se oferă, din empatie creştină. Abia aşteptaţi o anchetare a Elenei Udrea, nu-i aşa, miloşilor? Iar saltul final, cu adevărat revoluționar, ar fi legiferarea condamnării la domiciliu. Nu se spune că familia este celula societății? Mai veniți și voi cu idei, nu așteptați mereu mura-n gură de la politicieni!
