În praful și poluarea din București orice avid de lectură își caută colțul de liniște. E de o boemă ieșită din comun să citești în autobuz, spânzurat de bară, ori în metrou, cu respirația altuia în ceafă, dar unde ai putea să te retragi doar tu cu paginile, să le savurezi în tihnă?
Am căutat cu disperare un loc unde să pot citi liniștit și să nu mă deranjeze nimeni, dar cu greu l-am găsit. La-nceput m-am retras cu capul pe ghiozdan pe scările de la TNB, pe vremea când acolo se așteptau tinerii, emoționați de prima întâlnire. Acum nu mai ai loc de protestatari și vânzători de cărți, la orice pagină întoarsă fiind tentat să te uiți în jurul tău. Apoi m-am dus la ultimul etaj al parcării magazinului Unirea. Aproape nimeni nu-și parchează mașina atât de aproape de Dumnezeu, iar dacă treci repede pe scări de miasmele de urină și boschetar adormit ești chiar deasupra tuturor. Îmi căutam un loc unde să mă-ntind pe spate și citeam cu orele în liniștea închipuită, pentru că la doar 40 de metri sub mine se auzeau claxoane isterice și zumzetul cumpărătorilor. Am fost nevoit să plec și d-aici pentru că paznicii au considerat periculoasa conduita mea. Dacă „’mne fereşte!” făcea ceva necugetat, de la înălţimea aia, înarmat cu o carte?
Credeam că am să găsesc liniștea supremă pe Dealul Mitropoliei, dar au grijă cei de jos să nu te lase să te bucuri de lectura ce te înalță. A avut, de asemenea, grijă și Oprescu să le ofere cadou tot dealul, astfel încât nu mai puteam citi din confortul propriului automobil. Și unde ai putea să citești mai relaxat dacă nu în parc, sus pe dealul din Tineretului de la Sala Polivalentă, dar mă simțeam inconfortabil să citesc, seara, între automobile care se zgâlțâiau lubric. Și-apoi toată hărmălaia cu jandarmeria, amenzile, explicații etc. Alt circ, altă distracție.
Pe fațada magazinului Unirea se află două lifturi, luminate, dar puțin utilizate. Mi-am instalat un scăunel într-unul din ele și am stat liniștit, ferit de soare, vânt și ploaie. Nimeni nu te deranjează. Clienții te consideră angajat, iar angajații te cred nebun.
