Chiar dacă nu par, să ştiţi că sunt totuşi un bun cetăţean. Respect legea, dau „bună ziua”, nu scuip pe stradă, nu arunc hârtii pe jos, îmi plătesc dările la stăpânire cu detaşarea unui autist, fără să mă întreb de ce naiba sunt atât de multe şi un’ se duc banii noştri când se duc. Până acum, am fost prezent la toate acţiunile civice, am scandat pentru CADA, i-am pus sula-n coaste lui Iliescu, în februarie 1990, am fost golan şi am luat, regulamentar, bătaie pe 13-15 iunie, am fost la marşurile Alianţei Civice. M-am bucurat ca Ponta de o maşinuţă electrică nouă atunci când Emil Constantinescu a ieşit preşedinte. Am crezut că se va schimbă ceva. Total greşit. În 2000, l-am votat pe Isărescu, ca toţi prietenii şi cunoscuţii mei. Şi tot degeaba, că nu ştiu ce magie au făcut ăia la urne, de-au ieşit din ele Vadim şi Iliescu. În 2004 l-am votat, cu entuziasm, pe Băsescu, sperând să am ocazia să admir o pădure de ţepe în Piaţa Victoriei. Am rămas cu speranţa, iar ţepele nu le-am văzut, dar le simt, de opt ani încoace, pe pielea mea.
Aşa că astăzi am ajuns să spun, despre candidaţii care ne încântă cu promisiunile lor: n-ai cu cine, bă, nişte mârlani! De-aia nu votez azi cu niciunul dintre ei. Dar nici n-am să votez în alb, adică n-am să dau votul neştampilat, fiindcă astfel domnii ăia care îl vor număra nu vor şti ce gândesc eu de fapt. Şi, ca să le dovedesc că gândesc, am să fac cu pixul pe buletinul de vot un pătrăţel, în care am să scriu cu litere mari MAMA, apoi am să pun ştampila pe el. Aşa am să votez eu cu mama. E ardeleancă, femeie cinstită, n-a înşelat în viaţa ei pe nimeni, n-a furat un capăt de aţă, n-a promis niciodată ceva fără să se ţină de cuvânt. Ea sigur merită să fie votată, aşa cum sunt convins că merită să fie votate şi mamele fiecăruia dintre voi.
Fiind bun cetăţean, ştiu ce înseamnă votul, sau, mai curând, ce ar trebui să însemne el. De ani buni m-am folosit de această unică armă a omului de rând, pentru a-i trimite la putere pe nişte neoameni, cu convingerea că aleg răul cel mai mic. Dar răul cel mai mic s-a transformat, de fiecare dată, tot într-un rău mare. Concluzia la care am ajuns este că toţi politicienii români sunt la fel, că nu-i despart nici doctrina, nici concepţiile politice, nici metodele, că îi unesc o aviditate şi o nesimţire fără margini. Aceşti indivizi, care-şi merită numele de oameni poate doar prin prisma faptului că nu-s patrupezi, sunt total rupţi de dorinţele şi doleanţele celor ce-i votează. Deja formează o tagmă aparte, despărţită de popor, o oligarhie coruptă şi lacomă care se învârte în morişca puterii, acumulând pe rând bogăţii imense, în vreme ce noi credem că ne reprezintă. PDL, PSD, PNL, UDMR, PP-DD, PRM şi, desigur, traseistul de serviciu, PC, ar putea forma astăzi un singur partid. Partidul Anti-România.
Ca într-un monstruos yin-yang, ele s-au contopit şi formează un monolit pe care nimeni nu-l mai poate destrăma. Nu mai există Stânga, nu mai există Dreapta. Ba aş putea spune că şleahta politicienilor formează acum o singură mână, păroasă, cu mâneca suflecată şi, desigur, cu ceas Tissot la încheietură. O mână care, astăzi, 10 iunie, va ieşi în stradă şi vă va cerşi, cu umilinţă, votul, pentru ca apoi, după ce i-l veţi da, să vă arate, în zeflemea, degetul ei mijlociu…
