Moartea berzei

Dintre toate minciunile pe care le mai ținem minte că ni le-au spus părinții una cu siguranță ne-a dezamăgit cumplit pe la 6-7 ani (sau mai târziu pe unii) – nu ne-a adus barza. Și înțeleg trauma pe care o simte un copil când află că el provine din tipul ăla care în fiecare zi stă pe canapea și se uită cu orele la alți indivizi mai supli care aleargă o minge pe un gazon și din tipa aia care miroase mereu a chiftele și a parfum BU cumpărat din piață, de la ruși. Barza măcar are super puteri, zboară. De la ăștia, singurele super puteri pe care le moștenești sunt mersul în două picioare și tricourile de când erau ei în facultate.

Am citit zilele trecute un studiu care vorbește despre intimitatea la români și despre cum spunem copiilor că tati a dus veverița la scorbură fără să o îmbrace cu costumul de schi în prealabil și așa a apărut el. Să ne uităm puțin pe cifrele care ne arată cum văd românii treaba asta cu sexul și cu comunicarea despre romanță și parfum.

Primul lucru pe care îl aflăm din studiu este că 80% dintre români ”se declară nemulțumiți de propriul corp”. Wow. Iată o idee complet năstrușnică: ce-ar fi să nu mai bem, să ne scoatem fundurile din mașini și să mâncăm doar un sfert de porc la Crăciunul ăsta. Și dacă nu ne-am mai sodomiza corpul cu 40 de zile de post semi-negru ca apoi să îndesăm în noi în patru-cinci zile șase kilograme de drob stropite din belșug cu vin. Potrivit cercetătorilor care au elaborat acest studiu, Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie și Otilia Mantelers, se pare că faptul că arătăm ca dracu sau că ni se pare că arătăm ca dracu ne blochează pofta de zgâlțâit paturile. Și în loc să ne recomande să nu mai ungem grătarul cu slănină, ei ne mai spun și că problema este de fapt că de mici ni se imprimă niște idei în creier, idei care ne formează impresia generală despre noi înșine. ”Din păcate, începem să nu ne mai simțim bine în legătură cu felul în care arătăm încă din copilăria timpurie, când cei din jur ni se adresează folosind termeni descriptivi precum <durdulie>, <mânuțe subțiri>, <mică de statură>, e <bine făcută pentru vârsta ei>. Toate aceste descrieri nu-i ajută pe copii, deoarece le apare îndoiala că ceva nu este în regulă cu ei.”, spune Otilia Mantelers, Parenting by Connection Instructor.

76% dintre români sunt de acord că există intimitate fără sex, 15% consideră că nu, iar restul nu s-au putut decide. Ce-o fi așa de greu de decis? Ori e, ori nu e. Sau poate nu au înțeles întrebarea. Apoi, pentru 72% dintre români, sexul e legat direct de atingere. Nu cred că au luat în calcul aici un eșantion reprezentativ de fete care fac videochat în care singurele atingeri sunt între ele și propriul corp și între clienți și cardul de credit.

61% dintre români spun că preferințele și cerințele partenerului sunt importante și că e vital ca ele să fie negociate și ca toată lumea să fie fericită. 21% dintre respondenți spun că acolo unde este dragoste, nu există limite. Mulțumim pe această cale realizatorilor studiului, după mii de ani am reușit să înțelegem ce dracu se întâmplă în Vaslui. Mergem mai departe și constatăm că 31% dintre români spun că infidelitatea este o problemă care poate fi discutată și rezolvată în cuplu. Ceea ce nu se menționează aici este că discuția se poartă de obicei între soție și soacră și cea din urmă îi explică tacticos: da, maică, dar măcar nu te bate și pune o pâine pe masă.

Ajungem acum la un set de date absolut minunate pentru anul 2016. Și anume faptul că ”72% dintre români au declarat că se informează în privința intimității din media și doar 18% din familie.” Pentru că în continuare, deși ne lăsăm copiii pe tablete și pe laptopuri fără vreo setare de control parental, le spunem că încă îi aduce barza. Și uite așa se nasc pe forumuri, în continuare, veșnicele întrebări ”o să orbesc dacă mă masturbez?”, ”dacă fac sex oral rămân gravidă?”, ”dacă fac sex anal o sa ard în iad?”, ”homosexualii sunt psihopați? Pe ei nu i-a adus tot o barză?” și așa mai departe.

Și pentru că singura educație sexuală a puștilor vine de pe pornhub, unde încă de pe homepage vede că Anabelle e trasă ca pe roată de trei tipi burtoși, cu chelie și cu șosetele încă în picioare, normal că mai încolo li se pare în continuare că dacă este dragoste, nu există limite.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare